Dan Lazăr, fostul reprezentant al CL în cadrul clubului, actualmente consilier guvernamental, a declarat pentru Ziua de Cluj că, din cunoştinţele sale, "nimeni din cadrul municipalităţii nu a luat legătura cu Dorinel". "Eu cred că acest circ afectează echipa şi pe antrenorul Gheorghe Mihali. Nu mi se pare corect faţă de Mihali ceea ce face Dorinel Munteanu, faptul că declară că se va întoarce la Cluj", a continuat Lazăr.
Mihali s-a declarat într-adevăr deranjat de zvonurile din ultima vreme şi a menţionat că a discutat cu Dorinel Munteanu înainte de reunirea lotului şi i-a spus că dacă vrea să revină, să o facă atunci, nu acum, cu două săptămâni înainte să înceapă campionatul. "Terminaţi odată cu poveştile astea! Munteanu nu vine", a spus Mihali, iritat de subiect.
Totuşi, surse din cadrul CL au declarat pentru Ziua de Cluj că cel care-l doreşte pe Dorinel în postul de manager al Universităţii, nu doar de antrenor, este chiar candidatul PD-L la Primărie, Sorin Apostu. Fostul tehnician este aşteptat la Cluj până marţi pentru a negocia contractul, dar nu cu oficialii din conducerea clubului, preşedintele Remus Câmpeanu sau directorul executiv Ioan Mărginean, care au negat vehement posibila revenire a "Neamţului".
Antena3.ro