Viitorul Constanța, club de fotbal controlat de Gheorghe Hagi, se împrumută la BRD cu 1,3 milioane lei, pentru a plăti prime și bonusuri jucătorilor care au câștigat ultima ediție a campionatului național, scrie profit.ro.
Pentru acest împrumut, care va trebui restituit până la finalul anului, BRD are contract de ipotecă asupra tuturor conturilor deschise de Viitorul la bancă, dar și asupra înțelegerii încheiate de club cu Fiorentina, în vara anului trecut, pentru cedarea jucătorului Ianis, fiul lui Hagi.
În vara anului trecut, Hagi și-a mărit împrumutul pe care îl contractase la începutul acelui an pentru clubul de fotbal Viitorul Constanța de la Unicredit Bank, de la 1 milion de lei la 2,5 milioane de lei, garantând cu banii de la Liga Profesionistă de Fotbal și un bilet la ordin în alb, avalizat de el în nume personal.