Antena 3 CNN Sport Fotbal extern STEAUA-VIKTORIA PLZEN 2-2. Rezultate dezamăgitor pentru trupa lui Dică

STEAUA-VIKTORIA PLZEN 2-2. Rezultate dezamăgitor pentru trupa lui Dică

3 minute de citit Publicat la 21:08 25 Iul 2017 Modificat la 21:08 25 Iul 2017
o_1blteuqf8shm10nan7o3pj8678.jpg

Echipa FCSB şi formaţia cehă Viktoria Plzen au terminat la egalitate, 2-2 (1-1), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. AGERPRES (editor: Mihai Ţenea)

FCSB a fost condusă de două ori, prin golurile marcate de Michael Krmencik (23) şi Jan Kopic (53), dar a revenit de fiecare dată, prin reuşitele lui Constantin Budescu (37) şi Filipe Teixeira (61).

Vicecampioana Românei a început slab ambele reprize, însă apoi a reuşit să reintre în joc şi să îşi creeze ocazii bune de gol.

Viktoria a avut prima oportunitate a meciului, în min. 12, dar şutul lui Kolar, de la circa 24 de metri, a fost prins de Niţă.

Cehii au reuşit să deschidă scorul în min. 23, prin atacantul Michael Krmencik (23), cu un şut din careu, după ce a câştigat duelul cu Ionuţ Larie.

''Roş-albaştrii'' au avut şansa egalării în min. 29, dar Filipe Teixeira, găsit excelent de Budescu, a blocat salvator de Havel în momentul şutului.

Echipa din Plzen a mai ameninţat o dată poarta lui Niţă (33), la o contră între Kopic şi Pintilii.

Budescu, destul de inspirat, a tras din lovitură liberă, dar portarul Bolek a reuşit să respingă (35), însă două minute mai târziu goalkeeper-ul ceh a fost fără reacţie la lovitura liberă executată magistrat de jucătorul stelist, care a restabilit egalitate, 1-1 (37).

FCSB a forţat pe finalul primei reprize, dar şutul-centrare al lui Junior Morais (45) a fost respins de portar, iar apoi Alibec (45+1) a şutat puţin pe lângă poartă de la distanţă.

Viktoria Plzen a început mai bine şi partea a doua a meciului, iar dominarea oaspeţilor s-a concretizat în min. 53, când Kolar a şutat la poartă, Niţă a respins în faţă, iar Kopic a reluat simplu în plasă.

Doar opt minute au condus cehii, pentru că Filipe Teixeira (61) a marcat splendid, cu capul, din centrarea lui Momcilovic: 2-2.

FCSB a fost aproape de a prelua conducerea, dar Enache (63) a trimis pe lângă poartă.

Echipa antrenată de Nicolae Dică, tehnician aflat la ora debutului în cupele europene, a pierdut din forţa sa ofensivă odată cu accidentarea lui Budescu (schimbat în min. 66), dar a continuat să forţeze victoria şi a avut încă trei situaţii notabile: Teixera a tras în blocaj din interiorul careului (86), Gnohere a trimis cu capul pe lângă poartă din poziţie foarte bună (86) şi tot atacantul francez a reluat peste din voleu (87), la centrarea lui Teixeira.

Viktoria a mai avut o singură oportunitate, dar Niţă a reţinut mingea expediată din afara careului de Limbersky (72).

FCSB (ex-Steaua) a eliminat-o în sezonul trecut pe campioana Cehiei (Sparta Praga), în timp ce Viktoria a fost eliminată de două ori de echipe româneşti, de Petrolul Ploieşti şi Astra Giurgiu, reuşind de fiecare dată un meci nul în România şi pierzând pe teren propriu.

Manşa secundă se va juca pe 2 august, în Cehia.

 

STEAUA-VIKTORIA PLZEN LIVE TEXT 2-2 Steaua egalează prin golul lui Teixeira, după o centrare a lui Moncilovic

1-2. Echipa FCSB este condusă de formaţia cehă Viktoria Plzen cu scorul de 2-1, din min. 53 al meciului care are loc marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.
Viktoria Plzen a preluat conducerea în min. 53, când Jan Kopic a reluat în plasă mingea respinsă de portarul Florin Niţă, la şutul lui Daniel Kolar.

Plzen conduce cu 2-1 pe Arena Națională

Update: Steaua egalează prin Budescu, din lovitură liberă

Echipa FCSB este condusă de formaţia cehă Viktoria Plzen cu scorul de 1-0, din min. 23 al meciului care are loc marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal.

Oaspeţii au deschis scorul prin atacantul Michael Krmencik (23), cu un şut din careu, după ce a câştigat duelul cu Ionuţ Larie.

×
x close