Fotbalistul român Ianis Hagi a semnat vineri cu echipa Racing Genk un contract valabil până în 2024, a anunţat campioana Belgiei pe site-ul său oficial.
Site-ul lui Genk îl prezintă pe Ianis Hagi ca pe un fotbalist foarte tehnic, creativ, care loveşte mingea cu ambele picioare. Gruparea belgiană aminteşte că mijlocaşul a jucat deja pentru prima reprezentativă a României.
Fotbalistul de 20 de ani se desparte de Viitorul Constanta pentru o sumă estimată la 8 milioane de euro, incluzând bonusuri, scrie site-ul walfoot.be.
După ce s-a remarcat luna trecută la Campionatul European de tineret, fiul lui Gheorghe Hagi va avea şansa să joace în această toamnă cu Genk în grupele Ligii Campionilor.
Ianis Hagi a avut o experienţă nereuşită în străinătate, la echipa italiană Fiorentina (iulie 2016-ianuarie 2018).
În lotul lui Genk mai este un român, Vladimir Screciu.