Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mircea Lucescu, dat afară oficial de la naționala Turciei

Mircea Lucescu, dat afară oficial de la naționala Turciei

1 minut de citit Publicat la 16:36 11 Feb 2019 Modificat la 16:36 11 Feb 2019
o_1d3efnk8hel71sit42vjoorl68.jpg

Mircea Lucescu, dat oficial afară de la Naționala Turciei Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, încetarea raporturilor contractuale cu selecţionerul Mircea Lucescu, de comun acord cu acesta. “Îi mulţumim lui Mircea Lucescu”, notează tff.org, care menţionează că Lucescu a avut astăzi o întrevedere cu membrii Consiliului de Conducere al federaţiei, în urma căreia cele două părţi au luat decizia de a se despărţi, scrie news.ro.

“Federaţia Turcă de Fotbal îi mulţumeşte lui Mircea Lucescu pentru activitatea depusă în sprijinul fotbalului turc şi pentru interesul pe care l-a arătat în privinţa tinerilor jucători pentru formarea unei echipe de viitor şi îi urăm success în carieră”, se arată pe site-ul tff.org. Mircea Lucescu a declarat că se desparte de echipa naţională pentru a deschide calea unui nou antrenor, în perspectiva preliminariilor Campionatului European.

“Consider că am încheiat activitatea pe care o începusem cu scopul înnoirii şi întineririi lotului echipei naţionale a Turciei. Am luat această decizie (n.r. – a despărţirii) de comun acord, înainte de preliminariile Campionatului European din 2020, pentru a deschide calea noului antrenor. Le mulţumesc preşedintelui Yildirim Demiroren şi membrilor Consiliului de Conducere pentru că au crezut în mine şi m-au susţinut. Îi mulţumesc şi echipei mele pentru că m-a ajutat. Turcia va avea întotdeauna un loc special în inima mea”, a afirmat el.

×
x close