Dan Petrescu este într-o perioadă excelentă în cariera sa de antrenor, fiind pe primul loc în China cu Jiangsu Suning, însă ar putea să ajungă în Anglia, acolo unde și-a dorit întotdeauna să antreneze, scrie GSP.ro.
Presa britanică scrie că "Bursucul" ar putea ajunge la Nottingham Forest, după ce englezii l-au demis pe Dougie Freedman.
Nottingham este într-o situație grea în Championship, acolo unde ocupă locul 14, cu 45 de puncte după primele 37 de etape.
Dan Petrescu a jucat în Anglia între 1994 și 2002, trecând pe la formații precum Sheffield Wednesday, Chelsea, Bradford și Southampton.