„Claudio Ranieri este noul antrenor al Interului. Tehnicianul a încheiat un contract valabil până la 30 iunie 2013. Ranieri va conduce primul antrenament la Appiano Gentile joi după-amiază, iar prezentarea oficială va avea loc vineri, 23 septembrie”, se arată într-un comunicat oficial de pe site-ul nerazzurrilor.
„Gasperini are propriile idei, dar nu a reuşit să le facă să funcţioneze. Eu îmi doresc să fac această echipă să joace cum ştie ea mai bine. Inter a avut un debut slab de sezon şi o să vorbesc cu jucătorii, pentru a înţelege de ce s-a întâmplat astfel. Trebuie să readuc entuziasmul şi să trezesc echipa. Cred că mai au încă multe de oferit şi trebuie să o arate”, a declarat Ranieri miercuri seară, când sosirea sa la Inter era deja dată ca sigură.
În vârstă de 60 de ani, tehnicianul născut la Roma a debutat în Serie A în septembrie 1990, pe banca lui Cagliari, chiar într-un meci cu Inter, pierdut cu 0-3, ulterior el trecând pe la Napoli, Fiorentina, Valencia, în două rânduri, Atletico Madrid, Chelsea, Parma, Juventus şi AS Roma.
În ciuda numelor importante pe care le-a pregătit de-a lungul timpului, Ranieri are un palmares sărac, o Cupă şi o Supercupă a Italiei, ambele cu Fiorentina, şi o Cupă a Spaniei şi o o Supercupă a Europei cu Valencia.
Primul meci al noului antrenor pe banca Interului va avea loc sâmbătă, în Serie A, la Bologna.