Antena 3 CNN Sport Cupa Mondială Un fan a încercat să fugă cu trofeul Cupei Mondiale înainte de startul finalei

Un fan a încercat să fugă cu trofeul Cupei Mondiale înainte de startul finalei

<1 minut de citit Publicat la 12:45 12 Iul 2010 Modificat la 12:45 12 Iul 2010
Un fan a încercat să fugă cu trofeul Cupei Mondiale înainte de startul finalei

Un spectator a intrat pe teren înainte de finala Cupei Mondiale din Africa de Sud şi a încercat să fure trofeul, cu câteva minute înainte ca Spania şi Olanda să îşi facă apariţia pe stadionul Soccer City din Johannesburg.

Faimosul trofeu de aur a fost etalat pe marginea terenului înainte de începutul finalei din 2010, când un fan a intrat pe teren şi a încercat să pună mâna pe el, ca parte a unui protest faţă de rasism.

Agenţii de securitate au reuşit să îl oprească pe respectivul fan, care purta o căciulă roşie şi un tricou bleumarin pe care scria "Salta Salta Jimmy Jump Against racism", şi să îl scoată din stadion.

Jimmy Jump este porecla unui fan care a intrat pe teren la mai multe partide importante de fotbal, inclusiv la finala Campionatului European din 2004, dintre Grecia şi Portugalia.

Antena3.ro

×
Etichete: CM2010
x close