Ferri, poreclit "Şoimul", are la dispoziţie trei zile pentru a părăsi ţara sud-americană, în caz contrar el va fi arestat şi deportat, declar surse judiciare, citate de ANSA.
Italianul, cunoscut pentru alte acţiuni similare, a pătruns pe teren în minutul 16 al partidei disputată pe arena Fonte Nova din Salvador da Bahia, după ce a făcut rost de o acreditare foto şi a pretins că este o persoană cu dizabilităţi locomotorii, folosind un scaun cu rotile.
El purta un tricou cu Superman, pe care era scris "Salvaţi copiii din favele" şi "Ciro trăieşte", aluzie la fanul napoletan, Ciro Esposito, care a murit la data de 25 iunie, după ce fusese împuşcat într-o confruntare stradală violentă a ultraşilor prezenţi la finala Cupei Italiei, din luna mai.
"Această persoană reprezintă un exemplu teribil şi trebuie pedepsită aspru", spune Secretarul General al FIFA, Jerome Valcke, făcând referire la Mario Ferri.