„Am jucat destul de bine, nu am ratat prea multe bile uşoare şi m-am simţit bine să mă aflu aici. Dominic merită felicitat pentru că a trecut de calificări şi a ajuns aici. Nu a jucat chiar rău, mi-a luat două puncte. Sunt fericit că am trecut mai departe”, a declarat O'Sullivan, de trei ori campion mondial, care îl va întâlni în optimi pe Shaun Murphy.
Peter Ebdon, campionul mondial din 2002, a fost eliminat încă din primul tur de Stuart Bingham, care s-a impus cu 10-8. În turul următor, Bingham îl va înfrunta pe chinezul Dinh Junhui.
În alte meciuri din primul tur al Campionatului Mondial, Marco Fu conduce cu 6-3 în faţa lui Martin Gould, acelaşi scor cu care Graeme Dott se află în avantaj în faţa lui Mark King, în timp ce Matthew Stevens are doar un joc în plus faţă de Mark Allen, 5-4. În fine, Ricky Walden şi Rory McLoad se află la egalitate după prima sesiune, scor 4-4.