După ce s-a retras de la 13 turnee în acest sezon şi a pierdut în alte patru încă din primul tur, Ronnie O'Sullivan a avut o tentativă de a renunţa şi la Campionatul Mondial. Cu toate acestea, triplul campion la Crucible a dat semne că se află în revenire de formă, câştigând primele două meciuri ale întâlnirii cu Dominic Dale, înainte ca adversarul său să reuşească să restabilească egalitatea. Din acel moment însă, Ronnie a luat partida pe cont propriu şi a câştigat următoarele cinci jocuri, unul dintre ele cu un break de peste 100 de puncte, şi doar ceva neprevăzut îl poate opri să se califice în turul doi.
Stephen Hendry, de şapte ori campion mondial, a trecut prin mari emoţii în confruntarea cu Joe Perry. Deşi conducea cu 6-3 după prima sesiune, Hendry s-a văzut egalat şi s-a impus abia în jocul decisiv. În turul următor, jucătorul scoţian îl va înfrunta pe învingătorul dintre Mark Selby şi Jimmy Robertson, aflat la debutul la Campionatul Mondial.
Într-un alt meci din primul tur, chinezul Ding Junhui a câştigat cu 10-2 în faţa scoţianului venit din calificări Jamie Burnett. Deşi a reuşit breakuri de 117 şi 128, jucătorul asiatic a declarat că nu se consideră unul dintre favoriţii la titlul mondial.