Antena 3 CNN Sport Alte sporturi Eduard Novak participă la Cupa Mondială de Paraciclism din Italia

Eduard Novak participă la Cupa Mondială de Paraciclism din Italia

1 minut de citit Publicat la 11:27 05 Iun 2015 Modificat la 11:27 05 Iun 2015
paralimpicc.jpg
Foto: http://eduardnovak.ro/
Campionul paralimpic Eduard Novak participă în acest sfârşit de săptămână la Cupa Mondială de Paraciclism, care se desfăşoară în localitatea italiană Maniago, informează Agerpres.
 
Potrivit unui comunicat al echipei Tuşnad Cycling Team, Eduard Novak va lua startul în cursele de contratimp şi de fond, competiţia făcând parte din seria de calificări unde se pot acumula puncte necesare pentru calificarea la Paralimpiada de la Rio.

Eduard Novak a declarat că participarea la competiţie reprezintă un test, pentru a vedea care este nivelul de pregătire la care au ajuns adversarii săi, dar şi unde se situează în raport cu aceştia.

'Sincer, nu sunt aici pentru puncte. Sunt aici pentru a vedea nivelul la care au ajuns adversarii mei și unde mă situez în raport cu ei. Este un test pentru mine. Nu sunt aici pentru a câştiga Cupa Mondială, dar nu se știe niciodată și normal că voi da maximum din mine. Cred că sunt într-o formă bună, nu în formă maximă pentru că doar la sfârşitul lui iulie voi intra în formă maximă și cred că voi face un rezultat bun', a declarat Eduard Novak, potrivit comunicatului menţionat.

Campionul român va concura vineri după amiază în proba de contratimp, iar duminică va lua startul în proba de fond a Cupei Mondiale de paraciclism de la Maniago.

×
x close