"Testul lui Nikolenko, din Ucraina, a ieşit pozitiv, fiind depistată substanţa stanozolol. Testul a fost făcut de ANAD la Constanţa pe 6 iunie, rezultatele fiind primite acum. S-au făcut controale şi asupra sportivilor români, însă nu au fost probleme cu ei. Sportivii au fost aleşi după toate criteriile", a anunţat Lucian Hugeanu, antrenorul federal al FR de Ciclism şi Triatlon, pentru Mediafax.
Agenţia Naţională Antidoping a efectual în timpul ediţiei din acest an a turului nu mai puţin de 75 de teste rutierilor, care au dat probe de urină şi sânge, spunea în iunie preşedintele Agenţiei Naţionale Antidoping, Graţiela Vâjâială. Turul Ciclist al Românei s-a desfăşurat între 6 şi 13 iunie, având 60 de sportivi participanţi. Anul trecut, anunţă sursa menţionată, rutierul român de la Dinamo Adrian George Manu, a fost descoperit pozitiv cu amfepramonă.
Antena3.ro