Medaliată cu bronz la Roma, Camelia Potec spune că succesul ei se datorează antrenorului francez Philippe Lucas, pe care însă nu îl mai poate plăti. Potec a cerut ajutorul şefilor sportului românesc, însă aceştia nu s-au obosit să o ajute, iar înotătoarea a declarat pentru Gândul că, de la 15 septembrie, când Lucas va renunţa la parteneriatul cu ea, va renunţa la sportul de performanţă.
"Aştept până pe data de 15 septembrie şi atunci o să iau o decizie definitivă. Încă mai aştept. Se vor împlini însă şase săptămâni de când nu mă mai antrenez şi este cam mult pentru mine. Dacă nu se schimbă nimic, atunci mă retrag. În momentul acesta eu trăiesc doar cu banii pe care îi primesc de la Steaua şi nu îmi permit să-l plătesc pe antrenor", a declarat Potec pentru Gândul.
Conform sursei citate, Ministerul Tineretului şi Sportului i-a transmis Cameliei că nu are cum să o ajute, iar COSR s-a oferit să plătească o parte din bani doar cu condiţia ca Lucas să antreneze în România, la Izvorani, 12 luni pe an. "Acest lucru nu este posibil pentru că nu sunt singura de la el din grupă, mai sunt alţi 16 înotători, iar el nu poate să-şi părăsească ţara ca să vină să mă antreneze pe mine", a explicat Potec.
Antena3.ro