Pugilistul român a pierdut în semifinale, prin KO în repriza a doua, în faţa lui Ievgen Khyrtov din Ucraina.
În ciuda înfrângerii, boxerul legitimat la Dinamo este singurul care a adus o medalie delegaţiei României la Baku şi care a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice din 2012.
„Ştim ce imprefecţiuni are Juratoni, dar le vom corecta în timp şi sunt convins că cei care au putut să-l aducă până aici îl vor face şi mai puternic. Veţi mai auzi de el, dar şi de Cezar, fratele lui”, a declarat Rudel Obreja la Radio GSP.
Fostul pugilist a mai spus că este convins de faptul că Juratoni poate face în viitor pasul către profesionism: „Nu trebuie să fim trişti, Bogdan a arătat că are potenţial de mare campion şi mă aştept, chiar dacă nu acum, să treacă la profesionişti. Să nu uităm că şi Lucian Bute a pierdut ultimul său meci la amatori şi uitaţi unde a ajuns acum”.