Alex Găvan dedică ascensiunea vârfului Broad Peak memoriei luptătorilor anticomuniști din munți, care, prin lupta și prin sacrificiul lor, au fost și sunt încă o sursă de inspirație și o dovadă a faptului că nu toți românii acceptă compromisul, fie cu un regim politic totalitar, fie cu provocările vieții. Să-ți pese cu adevărat înseamnă să acțiunezi și să pui în practică ceea ce afirmi, iar acest exemplu l-au dat luptătorii din rezistența anti-comunistă, consideră alpinistul. De asemenea, Alex Găvan dedică această ascensiune tuturor celor care cred în puterea gândurilor, a faptelor și a lucrurilor bune, precum și a transformării pozitive care începe cu fiecare dintre noi; celor pentru care calea cea mai simplă nu reprezintă neapărat și opțiunea aleasă; celor care vor să lase o lume mai bună decât cea pe care au găsit-o.
Alex Găvan a făcut echipă cu alpiniștii bulgari Boyan Petrov, Mladen Dankov și Ivan Tomov. Ascensiunea spre vârf a început pe 21 iulie, când cei patru au plecat din Tabăra de Bază direct în Tabăra 2 (6240m). Pe 22 iulie echipa a ajuns în Tabăra 3 (7040m), cu excepția lui Mladen Dankov, care s-a întors. În același interval, au urcat mai multe echipe de alpiniști, printre care și o echipă poloneză care avea ca obiectiv să atingă Broad Peak Middle. Etapa cea mai dificilă, respectiv ascensiunea din Tabăra 3 până pe vârf și revenirea în Tabăra 3, a durat aproape 24 de ore, implicând un efort fizic continuu în așa numita ”zonă a morții”, despre care Alex Găvan povestește:
”Ascensiunea spre vârf și coborârea în Tabăra 3 au durat aproape 24 de ore istovitoare. Am plecat din Tabăra 3 (7040m), pe 22 iulie, la aproape 11.45 p.m., am ajuns la Șaua Broad (7800m) pe 23 iulie, la aproape 10 a.m. și am atins vârful principal al Broad Peak (8047m) în aceeași zi, la 3.30 p.m, ora Pakistanului.
Între Tabăra 3 și vârf a fost o diferență de nivel de 1000 de metri, lungă, obositoare, în multe locuri expusă și periculoasă, cu zăpadă adâncă și cu gheață. Pentru rapiditate, echipele care au urcat au pus corzi fixe doar pe fracțiuni foarte mici din întreaga rută. Am cărat fiecare cât mai puțin posibil: o cantitate mică de coardă și protecții. Fiecare a mers în ritmul său. Boyan și Ivan au ajuns pe vârf cu aproximativ o oră și ceva înaintea mea. Eu am atins vârful în același timp cu Karim Hayat, din Pakistan.
Am ajuns înapoi în Tabăra 3 pe la 11 p.m.. Coborârea a fost într-un fel mult mai dificilă și mai periculoasă decât ascensiunea. Creasta somitală este extrem de spectaculoasă, cu un perete vertical descurajant de 3000m, pe partea chineză și cu o cădere impresionantă și pe partea pakistaneză. Sunt foarte multe cornișe, la care a trebuit să fim atenți. Locul are o frumusețe a sa, proprie, ireală și periculoasă. Având în vedere gheața și zăpada, am fost fericit că am avut doi pioleți la mine.
Cât am urcat, aproape tot timpul am fost prezent strict la ceea ce făceam în fiecare secundă în parte, fără ca vârful să fi existat cu adevărat pentru mine. Existam eu, prin fiecare lovitură de crampon, prin fiecare plasare a pioleților. Forța de gravitație a prezentului mă atrăgea cu atâta putere, încât nu a lăsat niciun alt gând să scape în mintea mea, decât cel legat de momentul prezent. Să mă gândesc la vârf în timp ce urcam ar fi însemnat să mă proiectez la o distanță foarte îndepărtată de momentul prezent. Am avut certitudinea că voi atinge vârful doar când am fost la aproape 30 de minute de el.
Trăirea pe care am avut-o pe acest vârf a fost foarte diferită de cea pe care am simțit-o pe Shisha Pangma, ultimul munte pe care l-am urcat, în aprilie 2013. Atunci am simțit un gol total. Acum am avut o trăire de bucurie pură, de fericire. Muntele are felul său special de a te face să te întâlnești cu tine însuți. Contează însă ce alegi să faci tu cu această întâlnire”.
Pe data de 24 iulie, Alex Găvan a coborât în Tabăra de Bază. Ziua vârfului fusese stabilită după o analiză atentă a prognozelor meteorologice, pentru a identifica fereastra de oportunitate pentru ascensiunea finală, în condițiile în care timp de aproape 12 zile vremea a fost rea, cu viscol puternic și căderi masive de zăpadă. După încheierea procesului de aclimatizare, în cadrul căruia a fixat trei tabere intermediare (la 5500m, 6240m, 7040m), Alex Găvan a așteptat în Tabăra de Bază ca vremea să se îmbunătățească. De altfel și în timpul ascensiunii de aclimatizare, a întâmpinat provocări de la viscolul puternic și ninsori.
Aceasta a fost a doua ascensiune românească pe Broad Peak, prima fiind realizată de alpinistul Constantin Lăcătușu, în 1992, care a reușit atunci să aducă primul optmiar României.
Expediția lui Alex Găvan pe Broad Peak a început pe 11 iunie, odată cu plecarea din țară. Alpinistul a ajuns în Tabăra de Bază (aproximativ 4850/4950m) pe data de 24 iunie, după ce a parcurs pe jos aproape 100 de kilometri de la Askole, cea mai îndepărtată localitate din Pakistan. Între 25 iunie și 9 iulie, a făcut ascensiunile de aclimatizare. La momentul emiterii comunicatului, Alex este pe drumul spre Askole.
În 2014, Alex Găvan a mai avut o expediție, în Nepal: în aprilie a avut o nouă tentativă (după cea din 2009) de a face prima ascensiune românească fără oxigen suplimentar și fără șerpași a muntelui Everest (8850m), iar în mai a încercat să urce pe vârful Dhaulagiri (8167m). Ascensiunea de pe Everest a fost amânată ca urmare a avalanșei produse pe 18 aprilie, care a dus la închiderea părții sudice a muntelui. În cursul lunii mai, Alex Găvan a încercat ascensiunea muntelui Dhaulagiri, de unde s-a retras pe fondul condițiilor meteo și de sănătate care au împiedicat continuarea ascensiunii în condiții pe care alpinistul să le considere rezonabile. Ultimul vârf de peste 8000m urcat de Alex Găvan fără oxigen suplimentar și fără șerpași este Shisha Pangma (8027m), în premieră românească, pe 30 aprilie 2013.
Mai multe informaţii despre Alex Găvan puteţi afla de pe site-ul său sau de pe conturile sale de Facebook şi Twitter.
