Antena 3 CNN Politică Dacian Cioloș, replică dură la adresa unui fost ministru din guvernul său

Dacian Cioloș, replică dură la adresa unui fost ministru din guvernul său

1 minut de citit Publicat la 23:17 04 Apr 2017 Modificat la 23:17 04 Apr 2017
o_1bct9qa839ugin11kk51569vimd.jpg
Foto: Facebook

Dacian Cioloș a avut un schimb dur de replici cu Vlad Alexandrescu, fost ministru al Culturii, în guvernul tehnocrat.

Vlad Alexandrescu, actual parlamentar USR, a spus că Dacian Cioloș negociază, în paralel, intrarea sa în politică atât cu USR, cât și cu PNL. Acest moment a declanșat o replică nervoasă din partea fostului premier.

"Nu este nicio negociere! Haide să nu mai răstălmăcim în prezența mea! Fiecare spune acest lucru în lipsa mea! Haide să nu mai răstălmăcim! Nu a fost nicio negociere! Am negociat eu cu voi? V-am zis că vă dau ceva dacă îmi dați voi altceva? Nu am negociat nici cu PNL pentru că nu am ce să negociez. Nu am cerut nimic! Reformați-vă acolo, în USR, rămânem parteneri, dar fiecare la locul lui", a spus Dacian Cioloș la Grupul pentru Dialog Social (GDS), potrivit dcnews.ro.

Fostul premier a vorbit și despre planurile de viitor ale platformei pe care a înființat-o. "Ce facem acum? Am constituit acea asociație — Platforma România 100 — și căutăm împreună cu echipa modalitatea cea mai bună pentru ca activitatea din cadrul acestei asociații să poată să sprijine un proiect în perspectiva 2019-2020. Vom lucra pe proiecte care să dea consistență unui program. (...) Nu e intenția mea, dacă asta e întrebarea, să facem un partid. (...) Cred că o angajare acum, în acest moment, într-un partid politic nou nu ar face decât să dezbine, să fractureze și mai mult forțele care caută să se regăsească, să se redefinească și cred că este important să le fie lăsat timp să facă asta. Lupta și bătălia politică nu vreau să o duc în direcția asta a dezbinării, a provocării, doar de dragul de a avea puterea", a susținut Dacian Cioloș.

×
x close