Antena 3 CNN Politică Cum explică George Simion acuzațiile de legături cu GRU. A cerut informații la SRI, dar nu despre el

Cum explică George Simion acuzațiile de legături cu GRU. A cerut informații la SRI, dar nu despre el

Robert Kiss
2 minute de citit Publicat la 23:21 12 Noi 2024 Modificat la 23:23 12 Noi 2024
simion dezbatere
George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii Antena 3 CNN despre acuzațiile că s-a întâlnit cu ofițeri GRU. „Nu am nimica (sic!) să mă tem, nu am scheleți în dulap, dacă sunt imagini să apară, singura informație din spațiul public e că la vârsta de 23 de ani m-aș fi văzut cu cineva dintr-o agentură”, a spus Simion, care a precizat că a cerut la SRI informații despre eventuale legături cu Rusia, dar nu despre el, ci despre membri ai partidului AUR.

Simion a citit de pe telefon un presupus răspuns al SRI din 2022.

„În 2022, există și răspunsul, același pe care l-a dat SRI astăzi, dar, repet, SRI, nu un senator PNL”, a spus Simion.

Ce ați întrebat SRI?

„Dacă ar informații cu privire la vreunul din membrii noștri și din conducerea partidului.”

Nu despre dvs. ați întrebat?

„Eu sunt președintele partidului. Fiind în conducere cred că am întrebat”, a răspuns Simion.

Acesta spune că dacă apar imagini cu el și agenți GRU sau FSB, se va retrage din cursa pentru prezidențiale.

„O resping, și vreau ca în momentul când apar contracandidați care au un interes vădit să mă denigreze, să ne întrebați și pe noi, că dacă vrem să ascultăm imnul Rusiei, poate unii vor. Eu n-am fost niciodată în Moscova spre deosebire de unii dintre candidații mei (sic!)”, a răspuns Simion.

„Interdicția mea în RM și Ucraina e strict legată de activitățile unioniste pe care le-am desfășurat (...) Să vadă toată lumea acele imagini, eu nu am nimica să mă tem, nu am scheleți în dulap, dacă sunt imagini să apară, singura informație din spațiul public e că la vârsta de 23 de ani m-aș fi văzut cu cineva dintr-o agentură”, a mai declarat Simion.

Întrebat dacă este agent rus, Simion a răspuns: „Nu”.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI, Ioan Chirteş, a declarat marţi, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofiteri GRU şi a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale. La noi, nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze, a completat Chirteş. Europarlamentarul Cristian Terheş a afirmat la Antena 3 că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

×
x close