Antena 3 CNN Politică Ciolacu și-a tatuat pe mână mesajul "Nu se mărește TVA-ul", după ce Guvernul a înghețat pensiile și salariile

Ciolacu și-a tatuat pe mână mesajul "Nu se mărește TVA-ul", după ce Guvernul a înghețat pensiile și salariile

Georgiana Marina
1 minut de citit Publicat la 11:07 01 Ian 2025 Modificat la 13:38 01 Ian 2025
cioalcu tatuat pe mana
Premierul Marcel Ciolacu s-a tatuat pe mână de Revelion că nu se măreşte TVA-ul. FOTO Tik Tok Marcel Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu s-a tatuat pe mână de Revelion că nu se măreşte TVA-ul. Într-un videoclip postat pe Tik Tok, Ciolacu își suflecă mâneca cămăşii, iar pe braţ se poate vedea mesajul "Nu se mărește TVA-ul!". 

Pe fundalul imaginilor se aude însă vocea lui și promisiunea făcută în octombrie legată de TVA, în timpul dezbaterii de la Antena 3 CNN.

Premierul Marcel Ciolacu a postat pe TikTok un filmuleț în care își arată un tatuaj făcut pe mâna stângă cu mesajul "Nu se mărește TVA-ul”. "Zis și făcut!” este titlul sub care e postat clipul.

În 28 octombrie 2024, în plină campanie electorală, premierul Ciolacu declara că nu se măreşte TVA-ul şi spunea că se va tatua pe mână cu acest mesaj. El mai declara că nu va creşte nici cota unică.

"Nu se măreşte TVA-ul. V-o spun: mă tatuez pe mână 'Nu se măreşte TVA'. Nu creşte nicio cotă unică. Partea bună e că nu crește niciun TVA, nu voi repeta experiența Boc...care duce la inechitate socială.", spunea Marcel Ciolacu. Premierul ad[uga atunci că niciun guvern nu va creşte TVA în situaţia în care măsura va avea un impact minim din punct de vedere al colectării la buget

Premierul nu anunța însă nici alte creșteri de taxe.

 

×
x close