Antena 3 CNN Politică Candidaturile lui Ciucă, Geoană și Șoșoacă au fost contestate. CCR decide sâmbătă dacă vor fi pe buletinul de vot la prezidențiale

Candidaturile lui Ciucă, Geoană și Șoșoacă au fost contestate. CCR decide sâmbătă dacă vor fi pe buletinul de vot la prezidențiale

R.K.
<1 minut de citit Publicat la 18:51 04 Oct 2024 Modificat la 08:49 05 Oct 2024
colaj ciuca geoana sosoaca
Candidaturile lui Ciucă, Geoană și Șoșoacă au fost contestate. Foto: Colaj/Facebook/Inquam Photos

Curtea Constituţională a României dezbate, sâmbătă, contestaţiile privind candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Iovanovici-Şoşoacă şi Nicolae Ciucă pentru funcţia de preşedinte al României, potrivit unui comunicat de presă.

„Azi, 4 octombrie 2024, pe rolul CCR au fost înregistrate contestații cu privire la candidaturi pentru funcția de Președinte al României, respectiv Mircea Dan Geoană, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Nicolae-Ionel Ciucă. În vederea soluționării acestora în termen legal, a fost stabilită o ședință de judecată pentru sâmbătă, 5 octombrie 2024. Ulterior ședinței, CCR va emite un comunicat de presă”, transmite Curtea Constituțională.

Potrivit legii, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile în termen de cel mult două zile de la înregistrare. Dezbaterile au loc fără înştiinţarea părţilor, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, pe baza sesizării şi a celorlalte documente aflate la dosar.

×
x close