Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Ultimul sondaj înaintea alegerilor confirmă. Balanișcu (PSD), singurul care îl poate bate pe Chirica la Primăria Iași

Ultimul sondaj înaintea alegerilor confirmă. Balanișcu (PSD), singurul care îl poate bate pe Chirica la Primăria Iași

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 14:38 05 Iun 2024 Modificat la 17:29 05 Iun 2024
bogdan balani?cu mihai chirica iasi
Ultimul sondaj înaintea alegerilor confirmă. Balanișcu (PSD), singurul care îl poate bate pe Chirica la Primăria Iași

Acest sondaj a fost realizat de Sociopol, la comanda PSD. 

După 9 ani, Iașiul are șansa să scape de Mihai Chirica, de dosarele penale în care este urmărit și de proiectele-machetă propuse, în detrimentul unor proiecte reale, realizate pentru ieșeni.

Ultimul sondaj realizat la nivelul municipiului Iași arată că Bogdan Balanișcu, candidatul PSD la Primăria Iași, are o intenție de vot de 22,1%, la doar 6 procente față de Mihai Chirica. Aceste rezultate subliniază o competiție strânsă între cei doi principali contracandidați și deschid oportunitatea unei strategii de vot util pentru alegători. Diferența este însă mult mai mică dacă vine vorba de votul pe partide la nivelul listei candidaților locali, unde diferența este aproape infimă.

PNL reunește 25% din intenția de vot, urmat îndeaproape de PSD cu 24%. Rezultatul acestui sondaj arată că lupta între cele două partide va fi una strânsă, iar pentru ieșenii indeciși sau cei care doresc o schimbare la Primăria Iași, este esențial să evalueze impactul votului lor. Într-o cursă atât de strânsă, fiecare vot contează, iar optarea pentru un candidat cu șanse reale de a învinge principalul favorit poate fi cheia pentru realizarea schimbării dorite. Bilanțul lui Mihai Chirica numără o serie de proiecte pentru Iași, rămase de 9 ani la stadiul de machetă, dar și 3 dosare penale, pentru fapte din timpul mandatelor sale la primărie.

Doar într-unul dintre dosarele penale deschise, Chirica riscă 5 ani de închisoare, în timp de al doilea dosar va fi deschis de magistrați după alegerile locale. Prin comparație, Bogdan Balanișcu, candidatul PSD la Primăria Iași, vine cu o serie de propuneri concrete pentru dezvoltarea Iașului, care se disting de cele ale lui Mihai Chirica.

Acestea includ îmbunătățiri în infrastructură, proiecte sociale și politici de mediu, toate menite să răspundă mai bine nevoilor cetățenilor. În schimb, la nivel de județ, potrivit sondajului, PSD se situează pe primul loc, cu 34,7%, urmat de PNL cu 28,5% și ADU cu doar 17% în intenția de vot. Sondajul a fost realizat pe 1.247 de persoane, prin metoda față în față.

Chirica, multiple probleme penale pentru construcții ilegale și nicio viziune

În ultimii 9 ani, actualul primar liberal Mihai Chirica a ajuns de nenumărate ori în fața procurorilor, fiind anchetat în 3 dosare. De unul singur a scăpat, cunoscut drept Dosarul Skoda, nu datorită unei decizii de nevinovăție, ci pentru că faptele s-au prescris, ca urmare a unui decizii a judecătorilor CCR. În luna aprilie a acestui an, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un dosar, cunoscut sub numele de „Veranda”, în care sunt inculpați și alți 19 funcționari publici sau angajați ai structurilor din subordinea primăriei conduse de Chirica.

Aceștia sunt acuzați că ar fi emis ilegal 8 autorizații de construire pentru restaurantul Veranda, beneficiarul acestora fiind omul de afaceri Cristian Zămosteanu. Dosarul va fi deschis de judecători după alegerile locale. Capetele de acuzare aduse lui Mihai Chirica sunt numeroase, printre care abuz în serviciu, fals intelectual și în înscrisuri, constituirea unui grup infracțional organizat. Potrivit rechizitoriului trimis magistraților, mai mulți martori din dosar au relatat în fața procurorului faptul că, atunci când semna, Mihai Chirica știa de fiecare dată că lucrările la imobilul în cauză nu respecta autorizațiile.

Tot anul acesta, însă în luna ianuarie și de această dată de procurorii DNA, Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un alt dosar cunoscut drept ”Dosarul Flux”. Și acest dosar vizează construcții ilegale. Chirica e acuzat că, alături de alți funcționari din primărie, a permis unei firme să construiască un bloc mai mare decât permite legislația. Conform autorizației de construire, imobilul trebuia să aibă două nivele, dar, în final, a avut opt. Procurorii îl acuză de infracțiunile de fals intelectual în formă continuată (două acte materiale) și instigare la uzurparea funcției.

Potrivit Codului Penal, faptele pentru care este acuzat Mihai Chirica se pedepsesc cu închisoare până la 5 ani. ”În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează starea de fapt, potrivit căreia, cei doi, în exercitarea funcțiilor, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal”, se arată în comunicatul DNA. La începutul anului 2022, procurorii DNA l-au pus pe Chirica sub control judiciar, timp în care nu a avut voie să își exercite funcția de primar.

×
TOP articole
x close