Activități pe plajă și în jurul stațiunii
Principala atracție din Sithonia o reprezintă plajele, unde te poți bucura atât de calitatea lor excepțională și de facilitățile minunate, cât și de vremea superbă, cate te îmbie la relaxare și voie bună. După relaxarea la plajă și sesiunile de înot, poți închiria o barcă pentru a explora plajele izolate sau insulele din împrejurimi, care îți vor oferi noi priveliști uluitoare și oportunitatea de a face fotografii cu peisaje de nedescris.
O altă activitate foarte populară în Sithonia o reprezintă ciclismul montan în Munții Sithonia, mai ales că bicicleta îți va permite să ajungi în locuri ascunse, spectaculoase. Traseele montane îți oferă ocazia să descoperi imagini uluitoare cu natura remarcabilă, cu atât mai mult cu cât muntele se îmbină atât de bine cu marea.
Călătorie în trecut, în satul Nikiti
Chiar dacă cei mai mulți vizitatori aleg Sithonia pentru a se bucura de soare și de mare vei descoperi aici numeroase atracții turistice, altele decât plajele întinse. Satul Nikiti este unul dintre ele, o adevărată bijuterie ascunsă printre dealuri, ce și-a început existența ca așezământ monahal încă din timpurile medievale târzii, sub dominație bizantină.
Vizitatorii străini au fost fascinați de frumusețea și autenticitatea locului și au început să cumpere și să renoveze din casele vechi, păstrându-le totuși farmecul. Una dintre clădirile dominante din sat este biserica Agios Nikitas, ridicată în anul 1870 și poziționată în vârful dealului, iar aproape de ea se găsește o școală elementară veche, renovată, care adăpostește astăzi Muzeul Folcloric din Nikiti.
De Geanina Ichim
Oferte Speciale Grecia 1 Mai
1 Mai Sithonia - Halkidiki individual – tarife de la 67 euro/persoana/sejur, 3 nopti de cazare cu demipensiune la hotel de 3*, transport individual. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.