Satul Rimetea (Râmetea) se află în munţii Trascăului şi este străjuit de masivul Piatra Secuiului. Frumuseţea zonei îţi taie răsuflarea, aşa că nu e de mirare, că turiştii au ales să îşi petreacă aici Paştele.
Satul Rimetea, o destinaţie preferată de mii de turişti
"Am pregătit 3 noţi şi 4 zile cu cazare şi demipensiune, am pregătit, desigur şi biciclete de care să se bucure, pentru a putea face o plimbare până în satul Rimetea, sau chiar o drumeţie pe Piatra Secuiului", a spus Cristian Găvan, manager pensiune.
Românii care au ales să vină în această zonă pentru a petrecere Sfintele Sărbători Pascale, spun că au fost foarte impresionaţi de aceste locuri, în primul rând de curăţenie.
Rimetea se află la 58 de kilometri de Cluj-Napoca
Conacul este amenajat într-un mod aparte, iar mobilierul este pictat de artiştii populari ai zonei, iar gazdele au avut grijă ca oaspeţii să se delecteze cu toate bunătăţile specifice locului.
"Este un restaurant cu o priveliște minunată. De aici văd Piatra Secuiului şi nu pot decât să recomand tuturor", spune o turistă mulţumită de alegerea făcută.
Oficial, de 1 Mai, în Rimetea se dă startul sezonului de vară.