Dacă treceți pe lângă casa fostului dictator comunist al Albaniei, Enver Hoxha, din centrul Tiranei, s-ar putea să nici nu știți de ea. Nu există niciun semn care să marcheze semnificația sa istorică. Reședința cu două etaje, modestă după standardele dictatorului, arată ca și cum ar fi fost remodelată în loc să fie conservată, ferestrele sale largi fiind traversate de benzi de bandă adezivă. Casa a fost deschisă pentru scurt timp publicului doar o dată, în 2018, iar de atunci puțini au mai intrat în interior, notează CNN.
Starea actuală a reședinței lui Hoxha sintetizează ceea ce mulți albanezi simt în legătură cu anii comunismului. După ce au suferit o traumă colectivă de cruzime, mulți ar prefera să uite că Hoxha a existat vreodată.
În timpul apogeului regimului comunist, Hoxha, extrem de paranoic și izolaționist, a închis granițele Albaniei, i-a împușcat pe cei care încercau să plece și a construit suficiente buncăre pentru a adăposti fiecare familie din țară. Neîncrederea regimului său față de aliații comuniști, utilizarea supravegherii de stat și brutalitatea de tip stalinist au adus Albaniei porecla deloc măgulitoare (dar nu inexactă) de „Coreea de Nord a Europei”.
După ce domnia de teroare de 44 de ani a lui Hoxha s-a încheiat în 1985, iar regimul comunist a luat sfârșit în anii 1990, Albania a moștenit 221.143 de buncăre și obiecte militare, care, timp de decenii, au servit drept amintiri solemne ale zilelor întunecate - până de curând.
În prezent, Albania se confruntă cu o renaștere a turismului, susținută de antreprenori și de emigranții care se întorc în țară și care dau o a doua viață structurilor militare comuniste folosite cândva pentru a adăposti arme de război.
Pentru a-și recupera istoria și tradițiile care le-au fost furate, albanezii refolosesc buncărele și fostele cazărmi militare pentru a le transforma în restaurante care servesc mâncare și vinuri tradiționale, în locuri unice pentru pensiuni, muzee de artă și istorie și chiar studiouri de tatuaje.
În timp ce Albania este încă în curs de a se reface după consecințele epocii comuniste, este evident că unii sunt hotărâți să preia controlul asupra poveștii și să nu lase trecutul întunecat al țării lor să îi definească.
(Această fostă cazarmă militară de lângă Tirana a devenit destinația de fine-dining Kazerma e Cerenit. Captură foto: Kazerma e Cerenit)
Urcați cu mașina 16 minute pe dealurile muntoase de lângă Tirana, treceți pe lângă terenuri agricole cu oi la păscut, coborâți pe câteva străduțe în zig-zag și veți fi întâmpinați de un manechin îmbrăcat în echipament militar și mască de gaze. Bine ați venit la Kazerma e Cerenit, o fostă cazarmă militară și un complex transformat într-unul dintre cele mai noi restaurante și destinații agroturistice ale orașului.
Aceasta este creația lui Ismet Shehu, un bucătar albanez format în Marea Britanie, care a servit masa de prânz regretatei regine Elisabeta a II-a și care acum s-a întors acasă pentru a construi un imperiu de restaurante în creștere, ultimul său proiect fiind Kazerma (care înseamnă „cazarmă militară” în albaneză), deschis în urmă cu doar un an și jumătate.
Ceea ce este în prezent o sală de mese cu două etaje a fost cândva un garaj masiv pentru camioane militare. Este aproape de nerecunoscut față de fosta sa încarnare, în afară de șinele de fier originale care susțin acoperișul din lemn și de găurile perforate în zidărie, care au fost lăsate neatinse.
„Este vorba despre ajutorarea albanezilor și a vecinilor noștri. Când oamenii vin aici, spun: „Uau!”, acest loc era pentru soldați, era pentru tancuri, TNT și grenade. Acum este un loc al păcii, oamenii servesc cu zâmbetul pe buze; avem mâncare bună și deserturi foarte bune. Și asta e o mare schimbare, nu-i așa?”, explică Shehu.
Shehu intră într-un hol unde are fotografii înrămate cu modul în care arăta complexul abandonat înainte de a reuși să obțină un contract de închiriere pe 100 de ani de la guvern pentru a-l reforma.
Una dintre amintirile înrămate este o listă veche de rații pentru soldați pe o bucată de hârtie, rumenită și încrețită de vârstă, care spune „120 de grame de carne, 200 de grame de pâine, 100 de grame de paste...”
În spiritul soldaților staționați cândva aici, Shehu a păstrat un decor de cantină militară, servind oaspeților tradiționalul dhallë albanez (lapte bătut) în pahare de aluminiu de cantină și folosind tăvi și tigăi din trusele militare de campanie pentru a servi mâncăruri de rață, paste și flija, un fel de mâncare tradițional albaneză formată din nenumărate straturi de crepe, de obicei făcute la foc mic pe lemne.
Chelnerii se îmbracă în haine militare, uneori cu un batic roșu al partidului comunist la gât.
„Personalul meu este îmbrăcat în soldați”, spune Shehu, „și servesc cu zâmbetul pe buze - și uneori cu arme false”. Pentru a încheia masa, oaspeții primesc nota de plată într-o grenadă falsă.
Instalația militară de la Kazerma este vastă și include sere, o fermă de rațe, foste buncăre militare folosite acum pentru degustarea de vinuri și brânzeturi, un mic muzeu militar și mai multe case de oaspeți unde oamenii își pot petrece noaptea.
Este o experiență hotelieră unică despre care se poate scrie.
În camere, Shehu a amplasat blocuri cilindrice mari de beton pentru a reproduce dușurile din cazarmă. Decorațiunile suplimentare includ radiouri militare vechi, funduri de pușcă din lemn și cantine folosite ca ghivece de flori.
Deși Shehu admite că anii comunismului au fost dureroși, scopul său este ca oamenii să nu se teamă de trecut, ci să meargă mai departe.
„În timpul comunismului, eram foarte tânăr”, spune bărbatul în vârstă de 35 de ani. „Dar știu că tatăl meu a luptat mult. Nu vreau să uit niciodată ce a fost înainte, dar acum povestea s-a schimbat. Noi facem lucruri noi, aceasta este noua Albanie.”
În pragul înfometării
(Muzeul Bunk'Art 2, Tirana, Albania. Foto: Profimedia Images)
La câțiva pași de moscheea Et'hem Bey din epoca otomană din Piața centrală Skanderbeg din Tirana se află un alt buncăr militar emoționant din epoca Hoxha. Bunk'Art 2 este cel mai important muzeu din țară care prezintă atrocitățile comise în timpul regimului comunist din Albania și este situat într-un buncăr nuclear conservat, care odinioară făcea legătura între birourile politice ale guvernului central.
Domul de la intrarea în buncărul subteran servește ca un avertisment sumbru pentru ceea ce va urma.
Toate cele 360 de grade ale interiorului domului gri sunt acoperite de fotografii care comemorează victimele ucise la ordinul unui lider atât de paranoic și de crud încât simpla cunoaștere a acestuia îți putea pune viața în pericol.
Unul dintre chipurile de deasupra scărilor este Sabiha Kasimati, un vechi prieten de liceu al lui Hoxha care l-a îndemnat să nu mai ucidă oameni nevinovați, pentru ca mai apoi să fie încarcerat în mod extrajudiciar.
Bunk'Art 2 a confirmat că aproximativ 5 500 de persoane au fost ucise prin execuții politice în timpul anilor lui Hoxha, însă estimările neoficiale arată că până la 100 000 de persoane au dispărut sub custodia guvernului. Acest lucru înseamnă că nenumărate cadavre nu au fost găsite niciodată, lăsându-i pe albanezi să aștepte eventuala descoperire a gropilor comune.
„Albania a avut unul dintre cele mai dure regimuri comuniste din lume”, își amintește Eni Koco, 50 de ani, fondatorul grupului turistic Albania My Way, care a trăit în acei ani.
„Am ajuns să fim comparați cu Coreea de Nord pentru că guvernul a creat un cult al personalității, spunându-ne că sunt zei și că trebuie să ne închinăm lor, creând un sistem de control al frontierelor și ucigând pe oricine încerca să scape sau să intre în țară.”
În adâncul tunelurilor rezistente la bombe nucleare, expozițiile explică ce s-a întâmplat aici în toți acești ani în care Albania a fost izolată de lume. „Sigurimi, sau poliția locală de supraveghere, controla totul și pregătea oamenii pentru a spiona familia și prietenii”, spune Koco. Printre obiectele expuse se numără o mătură de lemn cu un dispozitiv de ascultare implantat în secret în capul acesteia, un instrument care le permitea vecinilor să spioneze.
„În 1990, eram în pragul foametei”, își amintește Koco. „Chiar și hainele și pantofii erau în criză. Existau doar cinci modele din care puteai alege, iar toată lumea arăta la fel.”
Într-o altă paralelă cu Coreea de Nord, albanezilor li se spunea că nu au nimic de invidiat de la lumea exterioară.
„Am fost hrăniți cu propagandă constantă care spunea că suntem singura țară din lume care construiește comunismul adevărat și că suntem steaua strălucitoare”, spune Koco. „Acest lucru era în profund contrast cu ceea ce trăiam în fiecare zi, iar acest lucru a creat un anumit sindrom al minciunii și al deghizării realității. În zilele noastre încă ne este foarte frică să ne exprimăm adevăratele sentimente.”
Orașul de epocă otomană Gjirokaster din sudul Albaniei are propria sa legătură cu moștenirea lui Hoxha, fiind locul de naștere al dictatorului. Astăzi, clădirea în care s-a născut este cunoscută oficial drept „Muzeul Etnografic din Gjirokaster”. Doar o singură placă de marmură de pe podeaua unei încăperi slab decorate comemorează venirea pe lume a lui Hoxha pe 16 octombrie 1908.
La capătul străzii, în centrul orașului Gjirokaster, Manushaqe Zhuli, în vârstă de 65 de ani, a amenajat o colecție privată de antichități albaneze într-un tunel buncăr îngust. Ea expune obiecte care datează din perioada bizantină până în anii comunismului și percepe o mică taxă de vizitare.
Întreprinderea este privată și ea nu a primit încă niciun sprijin din partea autorităților locale. În Albania, confruntarea cu realitățile crude ale trecutului pare să fie încă o muncă în progres.
„Opinia lumii despre noi a fost afectată de evenimentele din anii '90, când ne-am deschis”, spune Koco. „Nu eram deloc conștienți de valorile pe care le purtam și ne simțeam inferiori altor țări. A fost nevoie de peste 20 de ani pentru ca un număr considerabil de turiști să privească Albania ca pe o destinație care merită vizitată.”
Reconectarea la origini
Satul agricol izolat Fishtë este un loc pe care mulți albanezi nici nu-l puteau găsi pe hartă. Asta până când s-a născut destinația agroturistică Mrizi i Zanave, care a transformat nu numai aceste terenuri agricole izolate, ci și traiectoria gastronomică istorică a Albaniei.
Dealurile care oferă acum legume proaspete oaspeților restaurantului se află în centrul unui complex care a fost cândva o închisoare comunistă.
Astăzi, în loc să încarcereze oameni, diferitele camere ale complexului găzduiesc grupuri de turiști, prezentând tradițiile albaneze, odată pierdute, în ceea ce privește fabricarea brânzeturilor, viticultura și chiar siropul de conuri de pin - un ingredient, utilizat în mod obișnuit în brânzeturile tartinabile, care are gustul aerului din adâncul unei păduri de pini.
„Ideea aici este să ne reconectăm cu rădăcinile noastre”, spune Altin Prenga, un inginer agronom care, alături de fratele său, este bucătar șef la Mrizi i Zanave. „Am devenit deconectați din cauza comunismului. Lucram la țară, dar eram lucrători la stat, nu fermieri. Ne-am pierdut toate tradițiile și am folosit în schimb tehnici comuniste. Mâncarea a devenit albă și pătrată. Pâinea, albă și pătrată. Brânza, albă și pătrată. Este mâncare fără identitate”.
Pe un deal de deasupra restaurantului, care servește drept punct de observație pentru terenurile agricole din jur, Prenga arată spre principalele case de oaspeți ale proprietății. Acestea prezintă o caracteristică arhitecturală neobișnuită - o bucată lipsă din zidul de cărămidă. Prenga spune cu mândrie că aceste goluri reprezintă bucata lipsă din tradițiile albaneze, pe care el își propune să o reînvie.
„Am deschis acest restaurant cu visul de a reconstrui aceste căi (către tradițiile noastre),” spune Prenga cu mândrie. „Pas cu pas, am redescoperit ce am pierdut în timpul comunismului.”
