O femeie de afaceri din Constanța, cu cont și poze reale pe Facebook, a contactat Profit.ro pe rețeaua de socializare, trimițând un text în care descrie o imagine a turismului românesc. Proprietară inclusiv a unor apartamente de închiriat în Mamaia, pe care decide să le îngrijească personal, “Dora Minodora”, așa cum a dorit să se semneze, fără a-și dezvălui numele real pentru a nu-și afecta business-ul, relatează cu umor cum se lucrează cu turiștii și ce amintiri lasă unii dintre aceștia în urmă după ce își încheie vacanța.
”Până în ora 17, muncesc în alt domeniu. Nu, nu sunt curvă. Sunt directorul unei firme care se ocupă de lucruri foarte serioase. Câștig și de aici bani, evident. În intervalul 17-18, sunt acasă, în vila mea din Constanța, îmi pup copilul, fac un duș, mă schimb și apoi îmi iau mopul, găleata, papucii albi, mă sui în SUV-ul meu de lux și mă duc în Mamaia să fiu menajeră. Nu în fiecare zi, dar des.
(...)
„Oamenii care vin și se cazează undeva nu realizează că și ceea ce lasă în urmă spune multe despre ei. Așa cunoști omul cel mai bine, în intimitatea lui îi pică masca socială. De fapt, sub cămașa călcată și sub mirosul de parfum, poate fi un om foarte jegos și care gândește extrem de puțin. De-asta am vrut să mă ocup eu de curățenia acelui apartament. Așa am ieșit din mediul meu și am văzut mai de aproape cum sunt oamenii, iar mie îmi folosește asta pentru că eu mai și scriu despre oameni. V-am povestit întâi cine sunt eu și cum am ajuns aici ca să nu vă pripiți și să spuneți: pune mâna și curăță, dragă, că de-aia primești bani, nu prea ți-a plăcut cartea. Vrei să îți meargă turiștii pe vârfuri? Nu. Evident că îmi doresc să folosească prosoapele, lenjeriile. Dacă nu le-ar folosi, m-aș simți prost, e ca și cum mi-ar spune că nu sunt de calitate sau că sunt murdare. Totul e de calitate acolo, iar prosoapele și lenjeriile sunt spălate la 95 de grade timp de vreo 3 ore. Apoi sunt și călcate și asta o fac nu numai pentru aspect, ci și pentru igienă. Tocmai pentru că ne respectăm clienții. Cum să ștergi pantofii cu prosopul de baie?! Înțeleg că se poate sparge vreun pahar, că a scăpat copilul înghețata pe canapea, dar nu pot să înțeleg că iei cuțitul și tai legumele direct pe blatul bucătăriei”, scrie profit.ro.