Antena 3 CNN Life Travel Ce să faci în vacanța de vară pe Insula Soarelui

Ce să faci în vacanța de vară pe Insula Soarelui

1 minut de citit Publicat la 12:00 29 Dec 2015 Modificat la 12:00 29 Dec 2015
a.3Rhodos.29.12.2015.ET.jpg
În Rhodos nu ai timp să te plictisești indiferent ce alegi să faci. Te poți relaxa pe plajele numeroase, poți porni în drumeții pe Valea Rodini, să practici sporturi de apă în golfulețele special amenajate, ori să pornești într-o călătorie în timp, vizitând centrul istoric al orașului Rodos sau Acropola din Lindos.

Vizitează orașul medieval Rodos


Cel mai bun moment să mergi la străvechea cetate medievală a capitalei insulei Rhodos, este seara, după lăsarea soarelui, când străzuțele pietruite sunt mai răcoroase și ticsite de magazine de suveniruri. Vei avea parte de momente inedite, mai ales că zona este încă aproape așa cum au lăsat-o Cavalerii Ioaniți.

Fă o incursiune în timp în Acropola Lindos

Cea mai veche structură din orașul alb Lindos se află situată pe dealul Smith. Acropola Lindos este plină de sanctuare, de lăcașuri de cult săpate în subteran, de palate și case vechi, cu străduțe înguste protejate de ziduri înalte. Ruinele îți vor prezenta o imagine de ansamblu a locului fondat de dorieni undeva prin secolul al IV lea.

Mergi în croazieră spre Symi și Tylos

Dacă îți plac plimbările cu vaporașul, pornește într-o scurtă croazieră spre micuțele insulițe Symi și Tylos, unde vei putea mânca cele mai bune și proaspete fructe de mare. Vei fi fermecat de casele cochete și de localnicii ospitalieri.

Admiră apusul pe una dintre plajele insulei

Nu foarte verde, dar cu un farmec aparte, Rhodos te uimește cu peisajele selenare parcă rupte de pe lună, atunci când apune soarele, scăldând stâncile și dealurile în nuanțe de roșu aprins.

Practică windsurf în cel mai sudic punct al insulei

Prasonisi este ”linia” dintre cele două mări- Mediterana și Egee. Este cel mai bun loc dacă te pasionează windsurful sau kitesurful, datorită vânturilor puternice.

 

de Mădălina Isar

Sejur Rhodos

Hotel Noufara 2*– de la 374 euro/ persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avion, asistenta turistica in statiune. Detalii pe www.europatravel.ro , call center  021-9407.

×
x close