E plin de toxiinfecții pe litoral, în plin sezon. E la fel de plin de vânzători ambulanți care fierb porumb în cine știe ce condiții. E plin de restaurante mai mari sau mai mici, unele cu condiții destul de dubioase de produs.
Ce trebuie să știm, de ce să ne ferim, plus, dacă tot e vacanță, ce putem face în cazul în care întârzie avioanele sau ni se pierd bagajele, aflăm de la Paul Anghel, directorul general ANPC, la Antena3.ro LIVE.
”Avem mai multe controale pentru că s-au dublat, chiar s-au triplat reclamațiile din partea consumatorilor. Înainte, românii nu își cunoșteau prea bine drepturile”, a spus directorul ANPC.
Paul Anghel a arătat, la Antena 3, că principalele nereguli din această perioadă sunt în legătură cu serviciile de cazare de pe litoral, unde s-au descoperit inclusiv lenjerii de pat de pe vremea comunismului.
Despre restaurante și vânzătorii de pe plajă
”Noi, de la ANPC, nu avem cum să-i oprim pe vânzătorii de pe plajă. Putem doar să-i sfătuim pe turiști să nu cumpere produse de la vânzătorii ambulanți, cu atât mai mult de la cei care vând din găleți pe plajă”, a spus directorul ANPC.
Toxiinfecțiile de pe litoral
”Există consumatori care, find cazați la servicii all inclusive, se deplasează cu mâncare de la hotel pe plajă. Produsele se alterează și normal că se supun riscului unei toxiinfecții”, a spus Paul Anghel.
Mesaj pentru turiști: „Să vină pe litoralul românesc pentru că autoritățile statului își fac datoria. Avem ce le arăta și avem și servicii de calitate”.
Directorul ANPC a declarat că autoritatea intenționează să ceară lipirea unui afiș la intrarea în fiecare spațiu comercial și în care să fie notate abaterile agentului comercial respectiv.
”Cam 60 la sută din reclamații se referă la piața prestatorilor de servicii, piața alimentară ocupând celelalte procente. Oamenii se plâng de electricitate, de serviciile de telefonie, de calitatea slabă a serviciilor prestate”, a spus Paul Anghel.
Cum recuperăm bagajele pierdute
”Dacă operatorul economic are sediul social în România, ANPC are dreptul de control. Dacă are sediul social în altă țară, atunci consumatorul se poate adresa unui centru european privind drepturile consumatorului. Detalii pe site-ul anpc.gov.ro”, a spus Paul Anghel.
Campanie de informare ANPC
”Am dus această campanie pentru ca e important pentru români. E important să citim eticheta produselor. Comisia Europeană a făcut demersuri ca alergenii să fie trecuți cu caractere speciale, în așa fel încât să îți sară în ochi”, a spus directorul ANPC.
”În ultima vreme au apărut foarte mulți aditivi alimentari de care trebuie să ne ferim, însă nu trebuie să ne speriem, căci ele sunt testate în laboratoare. Sigur, dacă mâncăm ponderat și urmăm o anumită dietă nu avem de ce să ne ferim anumite alimente care conțin aditivi alimentari sau alergeni. Să nu se speriem, cantitatea este ponderată și verificată”, a spus acesta.
”Să nu mai cumpărăm mult și ieftin, ci puțin și de calitate. Să facem o comparație între portofel și sănătate”, a spus directorul ANPC.
”Nu se comercializează la întâmplare, chiar și în oboarele rurale. Există autorități de verificare și controale mixte”, a mai spus el.
”Media de rezolvare a reclamațiilor este de sută la sută. Avem un termen legal de rezolvare a unei reclamații de 30 de zile. În anul trecut am avut peste 100 de mii de reclamații, 60 la sută dintre ele fiind întemeiate”, a mai spus directorul ANPC.
”Sunt destul de multe reclamații și pe piața IFN-urilor. Până nu se va modifica legislația, toți operatorii sunt de bună credință”, a spus Paul Anghel, directorul ANPC.
Antena 3 la lansat joi, de la ora 15.00, un nou proiect, “antena3.ro LIVE, cu Maria Coman”, un format săptămânal de interviuri exclusiv online, care va aborda temele momentului şi le va analiza împreună cu cei în măsură să ofere răspunsuri.
Înregistrările dezbaterilor pot fi găsite și pe canalul de Youtube antena3ro.