Am descoperit Buzăul în urmă cu doi ani, când am realizat acolo mai multe reportaje turistice. Vedeam pentru prima dată trovanţii de la Ulmet, bisericile în Piatră de la Aluniş-Bozioru, Vulcanţii Noroioşi şi Focul Viu de la Terca. O excursie de două zile în care m-am îndrăgostit de peisajele şi frumuseţile din Subcarbaţii de Curbură. Am rămas însă şi cu un gust amar, după ce am rupt maşina în drumurile din judeţul Buzău.
La doi ani de atunci, am decis să reiau acel traseu, pentru a vedea ce s-a mai schimbat. Cu bucurie, am constatat că reportajele de atunci nu au fost în zadar. Atrăgeam atenţia că porţiuni mari din DJ 203K arată ca nişte poteci prin pădure. De atunci, s-a mai asfaltat ceva, dar nu suficient cât să nu-ţi pui mâinile în cap când dai în câte-o groapă. Voi vorbi despre drumurile proaste de aici cu altă ocazie, acum vorbim de Focul Viu 2.
După ce dimineaţă am vizitat Vulcanii Noroioşi, pe care îi mai văzusem în trecut, am decis să reiau şi traseul către Focul Viu, pentru a revedea peisajul superb din Subcarpaţi. Nici prin gând nu-mi trecea că planul mi se va schimba, căci în comuna Lopătari zăresc, ascuns după o maşină, un indicator - Spre Focul Viu 2. Şi pe acolo am luat-o.
Am întrebat câţiva localnici ce voi găsi la destinaţie, niciunul nu ştia exact ce se află acolo, cât de lung este traseul, dacă este mediu sau greu de urmat.
Ce vezi pe traseul până la Focul Viu 2: o cascadă, poieniţe, peisaje de vis şi multe tufişuri cu cătină
N-am stat prea mult pe gânduri, am lăsat maşina lângă indicator şi am luat-o la pas, ghidat de un punct roşu care apărea din când în când pe traseu, când pe un gard, când pe un stâlp de electricitate.
Cu ochii în patru, am găsit toate marcajele. Drumul o ia prin spatele satului, pe lângă râul Slănic, transformat în pârău din cauza secetei din acest an.
Pe traseu, nici ţipenie de om. În vreme de pandemie, pare cel mai potrivit loc pentru drumeţii. Îmi plac locurile izolate, unde sunt doar eu şi natura.
Pe drum, am văzut o cascadă artificială, un podeţ amenajat probabil de angajaţii Ocolului Silvic din zonă, poieniţe, flori şi multe tufişuri cu cătină.
Abia acum aflu cât de greu se culege cătina şi de ce este atât de scumpă prin magazine. Este ca şi cum boabele de struguri ar fi aşezate pe ramuri cu spini de trandafiri. Iar când culegi un bob, te înţepi în trei spini de-odată.
Aşa este şi cu cătina. Am cules doar câteva boabe, de poftă. Apoi, cu mâinile zdrelite, mi-am văzut mai departe de drum.
După cam 40 de minute de mers lejer, ajung într-un loc unde nu mai zăresc punctul roşu, care ne-a ghidat până aici. Nici pe copaci, nici pe pietre. Nimic. Doar un semn cu Focul Viu 2.
Mă uit în stânga - nimic, în dreapta - nimic. Sus cerul, jos, o prăpastie de vreo 30 de metri. Arunc privirea în hău şi mi se luminează faţa. Jos, într-o adâncitură în piatră, se văd limbi de foc, ieşind din pământ. Peisajul este superb.
În liniştea deplină se aude şi focul cum arde. Cei curajoşi pot coborî până aproape de el. Vă avertizez, râpa este destul de abruptă. Eu am preferat să-l văd de sus, să mă bucur de acolo.
Focul arde datorită emanaţiilor de gaze naturale din pământ. Este verificat periodic de săteni care îl aprind, dacă îl mai stinge câte-o ploaie. Şi razele soarelui pot aprinde Focul Viu 2. Nicăieiri, în niciun ghid turistic, nu apare vreo referinţă la Focul Viu 2.
De altfel, întreagă zonă are un potenţial uriaş, ignorat însă de autorităţi. Sunt acele părţi de Românie pe care trebuie să le descoperim singuri.
