Aceştia au secţionat parţial coloana vertebrală a unui şoarece. Animalul a paralizat imediat, însă în momentul în care cercetătorii i-au ataşat un mecanism care transmitea impulsuri nervoase către creier, ceva uimitor s-a întâmplat.
"Şoarecele era paralizat. I-am ataşat la coloană şi la cap acest dispozitiv care trasmite impulsuri nervoase, apoi am aşezat şoarecele pe bandă. Când am pornit banda, animalul, involuntar a început să îşi mişte picioarele, care în urmă cu 5 minute erau paralizate. În momentul în care am oprit banda, picioarele animalului s-au oprit. Această acţiune se petrecea involuntar. Însă în momentul în care l-am luat de pe bandă, şi i-am pus înainte un stimul (ciocolata), acesta, voluntar, a început să îşi mişte picioarele pentru a ajunge la stimul, la ciocolată", a declarat cercetătorul care a condus acest experiment.
Oamenii de ştiinţă sunt convinşi că la fel se poate întâmpla şi în cazul persoanelor care suferă de paralizie şi au întâmpinat un astfel de accident la coloana vertebrală.
Urmăriţi în VIDEO-ul de mai jos, experimentul impresionant: