Antena 3 CNN Life Știinţă Un dezastru pentru omenire. Milioane de oameni, în pericol. Ce se va întâmpla până în 2100

Un dezastru pentru omenire. Milioane de oameni, în pericol. Ce se va întâmpla până în 2100

4 minute de citit Publicat la 14:15 14 Iul 2017 Modificat la 14:15 14 Iul 2017
o_1bl0ctll21k4cor1lqb1don11hv8.jpg
Foto: www.un.org

Schimbările climatice vor determina creşterea rapidă a temperaturilor, intensificarea fenomenelor extreme, căderi neobişnuite de precipitaţii, reducerea recoltelor şi o prăbuşire a populaţiei de corali în zona Asia-Pacific, toate acestea ca urmare a eşuării punerii în aplicare a angajamentelor asumate în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice, au anunţat vineri oamenii de ştiinţă catalogând aceste provocări drept unele 'fără precedent', conform Fundaţiei Thomson Reuters, scrie Agerpres. 

Viitorul în ceea ce priveşte dezvoltarea şi securitatea regiunii Asia-Pacific - ca şi bunăstarea a sute de milioane de oameni - sunt în joc, se arată într-un raport emis de Banca Asiatică de Dezvoltare (ADB) şi Institutul Potsdam de Cercetare a Impactului Schimbărilor Climatice (PIK). 'Ţările din Asia şi Pacific se confruntă cu cel mai mare risc de prăbuşire în sărăcie profundă - şi dezastru - dacă atenuarea şi eforturile de adaptare (la schimbările climatice) nu sunt implementate rapid şi cu stricteţe', potrivit lui Bambang Susantono, vicepreşedinte pentru dezvoltare sustenabilă în cadrul ADB.

Prin Acordul de la Paris, un document de referinţă încheiat în 2015 şi care a intrat în vigoare în noiembrie anul trecut, se intenţionează limitarea creşterii temperaturilor la nivel mondial sub 2 grade Celsius faţă de valorile din perioada pre-industrială.

Pentru ca acest deziderat să fie atins, sunt necesare măsuri mai rapide şi mai agresive, se precizează în raport. Dacă lumea continuă să emită gaze cu efect de seră care încălzesc planeta la acelaşi nivel ca în prezent, temperatura medie pe glob va creşte cu peste 4 grade Celsius până la sfârşitul secolului, şi chiar cu 6 grade Celsius în unele zone din regiunea Asia-Pacific.

Ţări precum Tadjikistan, Afganistan, Pakistan şi nord-vestul Chinei s-ar putea confrunta cu un climat chiar şi mai fierbinte, cu o creştere a temperaturilor de 8 grade Celsius, se mai arată în document. Acest lucru va cauza schimbări drastice asupra climei regiunii, a biodiversităţii, agriculturii şi domeniului pescuitului şi va determina totodată migraţii în regiunile care vor deveni din ce în ce mai puţin locuibile.

'Un astfel de scenariu ar putea constitui chiar o ameninţare existenţială în anumite ţări din regiune şi ar putea distruge orice speranţă de a atinge un nivel de dezvoltare sustenabilă şi favorabilă incluziunii', mai indică ADB în comunicat.

În zona Asia-Pacific trăiesc două treimi din populaţia lumii şi aici se află nouă din cele 15 ţări listate ca fiind cele mai vulnerabile la dezastre naturale.

Milioane de persoane din Asia de Sud sunt deja afectate de creşterea temperaturilor şi în ciuda creşterii economice impresionante cifrele Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că unul din zece asiatici încă trăieşte în condiţii de sărăcie extremă.

Investiţiile în direcţia mutării rapide a economiei din Asia pe calea emisiilor scăzute de gaze cu efect de seră trebuie să fie o prioritate deoarece deceniul care vine este crucial pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris, se menţionează în raport.

Multe dintre ţările din regiunea Asia-Pacific încă îşi bazează mare parte din producţia de energie pe utilizarea combustibililor fosili.

ADB va investi 4 miliarde de dolari până în anul 2020 pentru promovarea energiei regenerabile şi dezvoltarea 'verde' în această regiune.

Iată unele dintre potenţialele pericole menţionate în raport, proiectate în cazul în care emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial continuă ca în prezent, iar cooperarea la nivel internaţional pentru limitarea schimbărilor climatice eşuează şi temperaturile medii vor creşte cu peste 4 grade Celsius până la finalul secolului în comparaţie cu nivelul din epoca pre-industrială:

- Toate sistemele de corali din Asia-Pacific se vor prăbuşi din cauza fenomenului masiv de albire ca urmare a unei creşteri a temperaturilor cu 4 grade Celsius. Acest lucru ar putea duce la pierderea a aproape 58 de miliarde de dolari în domeniul pescuitului legat de corali din Asia de Sud-Est între anii 2000 şi 2050.

- Chiar dacă încălzirea globală va fi limitată la 2 grade Celsius, potrivit angajamentului Acordului de la Paris, aproape toate recifurile de corali se aşteaptă să fie afectate de un fenomen masiv de albire.

- Nivelul apelor mării s-ar putea ridica cu 1,4 metri în cazul creşterii temperaturii cu 4 grade Celsius.

- 19 dintre cele 25 de oraşe din lume cele mai expuse la creşterea cu un metru a nivelului apelor mării se află în regiunea Asia-Pacific, 7 dintre acestea fiind în Filipine.

- Indonezia va fi ţara asiatică cea mai puternic afectată de inundaţiile din zonele de coastă, acest lucru putând avea un impact negativ asupra a circa 6 milioane de persone până în anul 2100.

- Pe fondul unei creşteri de 4 grade Celsius a temperaturilor, precipitaţiile anuale se estimează că se vor intensifica cu până la 50% pe cea mai mare parte a suprafeţei de uscat, în timp ce unele state, precum Pakistan şi Afganistan, s-au putea confrunta cu un declin de 20-50% a nivelului de precipitaţii.

- Dintre cele 20 de oraşe despre care se estimează că se vor confrunta cu cea mai importantă creştere a posibilităţii de producere a inundaţiilor anuale în perioada 2005 - 2050, 13 se află în Asia, în China, India, Vietnam, Indonezia, Thailanda şi Japonia.

- Culturile de orez din unele ţări din Asia de Sud-Est ar putea înregistra un declin de până la 50% până în anul 2100 în lipsa unor eforturi de adaptare la schimbările climatice.

- Decesele asociate temperaturilor ridicate în rândul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani ar putea creşte cu 52.000 de cazuri pe an până în 2050.

 - Cele şase locuri cele mai predispuse a se confrunta cu migraţia asociată schimbărilor climatice sunt: Bangladesh, Filipine, China, Delta Mekong din Vietnam, Delta Indului din Pakistan şi micile state insulare din Pacific. 

×
x close