Un asteroid gigant se îndreaptă spre Pământ, iar astronomii au început deja să-l studieze cu atenţie, dar nu pentru că ar ameninţa planeta, ci pentru că acesta ar putea oferi date importante cu privire la formarea sistemului nostru solar, scrie
news.nationalgeographic.com
Toutatis 4179 are forma unei alune uriaşe, măsoară 4,4 km lungime şi 2.4 km lăţime şi este unul din cei mai mari asteroizi care se vor apropia de Pământ.
Pe 12 decembrie, Toutatis 4179 se va afla la peste 6,9 milioane de kilometri distanţă de Terra, ceea ce, din punct de vedere astronomic, înseamnă că “va trece aproape” de planeta noastră.
Potrivit lui Michael Busch, cercetător la National Radio Astronomy Observatory, Toutatis 4179 trece prin apropierea Terrei o data la 4 ani.
“Se învârte asemeni unui giroscop”, explica Busch.
Cu fiecare apropiere de Soare sau de Pământ, Toutatis îşi modifică puţin traiectoria, iar aceste modificări sunt foarte importante pentru astronomi.
Aceştia cred că Toutatis s-a format din coliziunea şi contopirea a doua corpuri cereşti, explicându-se astfel forma lui bizară şi diferentele mari în structura sa internă.
In ziua de 12 decembrie, când se va apropia cel mai mult de Pământ, Toutatis va putea fi observat şi cu ajutorul unui telescop obişnuit.