Suprafaţa banchizei a scăzut la un nivel record în 2007. În urma acestei modificări, au fost observate ninsori mai abundente decât în mod normal în vaste regiuni nord-americane, ale continentului european şi China.
Potrivit statisticilor, în timpul iernilor din 2009-2010 şi 2010-2011, emisfera nordică a înregistrat cele mai mari acumulări de zăpadă din statistici.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Tehnologie din Georgia precizează că datele înregistrate din 1979 - de la începutul observaţiilor prin satelit - şi până în 2010 arată o diminuare cu un milion de kilometri pătraţi (minus 29,4 la sută) a suprafeţei gheţii din Oceanul Actic în toamnă, respectiv de două ori cât suprafaţa Franţei.
Diminuarea gheţurilor arctice corespunde unei perioade în care iernile au fost mai abundente în zăpadă în nord-estul Statelor Unite, nord-vestul şi centrul Europei, precum şi nordul Chinei.
"Studiul nostru demonstrează că diminuarea gheţurilor Oceanului Arctic este legată de schimbări în circulaţia aerului în emisfera nordică în timpul iernii", a declarat Judith Curry, preşedintele Şcolii de Ştiinţe Atmosferice şi ale Pământului a Institutului de Tehnologie din Georgia şi principalul autor al acestei lucrări, citat de AFP.
"Modificările în circulaţia aerului formează mai frecvent zone de stagnare de înaltă presiune atmosferică centrate pe Atlantic, care blochează fluxul de aer cald ce vine din vest şi provoacă un flux de aer polar şi ninsori abundente în Europa" şi nord-estul Americii de Nord, a adăugat cercetătoarea.
Mai multe informaţii despre acest subiect găsiţi în materialul următor:
Ce legătură are ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ cu IERNILE EXTREME. Ne vom lupta şi în anii următori cu gerul şi ninsorile