Potrivit studiului, realizat pe o perioadă de patru ani, ambii parteneri sunt mai mulţumiţi atunci când femeia din cuplu are indicele de masă corporală (IMC) mai mic decât cel al bărbatului.
IMC-ul se calculează ca fiind raportul dintre greutate şi pătratul înălţimii unei persoane.
Iniţial, bărbaţii rămân într-o relaţie deoarece o consideră atrăgătoare pe partenera lor zveltă. În acelaşi timp, femeile se simt încrezătoare şi iubite, deoarece ştiu deja că bărbaţii lor încă se simt atraşi de ele.
IMC-ul este utilizat pentru a determina dacă o persoană este supraponderală sau obeză. Acest indice a fost inventat de statisticianul belgian Adolphe Quetelet (1796-1874), fiind de altfel cunoscut şi sub denumirea "Indexul Quetelet".
Persoanele care au un IMC mai mic de 18 sunt considerate slabe, cele cu un IMC cuprins între 18 şi 25 sunt considerate ca având o greutate normală, cele cu un IMC cuprins în intervalul 25,1 - 30 sunt supraponderale, iar obezitatea începe atunci când IMC-ul depăşeşte valoarea 30.
Cercetătorii de la Universitatea Tennessee au selecţionat 169 de cupluri căsătorite în vârstă de până la 35 de ani. Participanţii au fost rugaţi să completeze un chestionar la fiecare şase luni, timp de patru ani.
Cercetătorii au descoperit că bărbaţii cu un IMC mai mare erau mai fericiţi la începutul căsătoriei şi rămâneau fericiţi în continuare.
Acelaşi efect a fost remarcat şi pentru femei - la sfârşitul celor patru ani de studiu, femeile cu un IMC mai mic decât cel al soţilor lor erau considerabil mai fericite decât femeile care aveau cel puţin aceeaşi greutate cu soţii lor.
"Mesajul minunat ce reiese din studiul nostru este acesta: femeile de toate dimensiunile pot fi fericite în relaţiile lor dacă au un partener potrivit. Greutatea relativă este aceea care contează, nu greutatea absolută. Ele nu trebuie să fie mici şi slabe", a declarat Andrea Meltzer, coordonatoarea studilui.
