Capsula rusească Progress 59 se prăbuşeşte pe Pământ, anunţă autorităţile de la Moscova. Vehiculul spaţial a fost scăpat de sub control la scurt timp după lansare. De atunci, experţii de la Agenţia Spaţială Rusă au încercat să restabilească legătura cu Progress 59, însă fără niciun rezultat. Cel mai probabil, capsula se va dezintegra la intrarea în atmosferă. Vehiculul spaţial trebuia să ducă echipamente şi alimente pe Staţia Spaţială Internaţională.
Vehiculul spaţial robotizat Progress 59 pare să fi suferit o defecţiune majoră la puţin timp după lansarea pe orbită, care a avut loc marţi, într-o misiune de alimentare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), informează space.com.
Imaginile transmise de la bordul capsulei Progress 59 arată că vehiculul se roteşte ameţitor, Pământul şi Soarele apărând şi ieşind din cadru.
Problemele au apărut la puţin timp după ce Progress 59 a fost lansată în spaţiu cu ajutorul unei rachete ruseşti Soyuz, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan. Decolarea a avut loc marţi, la ora 7.09 GMT (10.09 ora României), vehiculul fără echipaj uman la bord transportând peste trei tone de alimente, combustibil şi alte materiale necesare aprovizionării şi funcţionării ISS.
Vehiculele spaţiale ruseşti Progress sunt capsule robotizate de unică folosinţă, folosite pentru alimentarea ISS. Aceste vehicule au fost utilizate pentru transportul de materiale spre avanpostul orbital încă din anul 2000, când primele echipaje umane au ajuns la bordul ISS.
Vehiculele Progress sunt echipate cu un sistem automat de navigare, Kurs, care le permite conectarea automată la ISS. Un sistem secundar, de rezervă, numit Telerobotically Operated Rendezvous Unit, le permite cosmonauţilor de la bordul ISS să preia controlul manual de la distanţă, în cazul în care apar probleme cu sistemul Kurs.
Vehiculele spaţiale Progress au un aspect similar, fiind alcătuite din trei module, cu cel al capsulelor spaţiale Soyuz, utilizate pentru transportul spre şi dinspre ISS al echipajelor umane. În locul unei capsule pentru transportul echipajului uman, vehiculele Progress includ un modul umplut cu combustibil care este utilizat de ISS pentru menţinerea pe orbita corectă.