Dr. Sergio Canavero de la Universitatea din Torino explică modul în care, dacă va fi permisă, ar putea funcţiona procedura. Acesta începe prin a descrie cum o "tăietură curată", cu o "lamă ultra-ascuţită" ar putea permite cordoanelor spinale să fie re-ataşate. "Este convingerea mea că tehnologia există acum, pentru astfel de operaţie", scrie cercetătorul.
VEZI AICI PROIECTUL INTEGRAL AL MEDICULUI SERGIO CANAVERO
La baza proiectului revoluţionar pe care vrea să îl introducă Sergio Canavero stă un caz de transplant din 1970, al doctorului Robert White, care ataşat capul unei maimuţe pe corpul alteia.
În lucrarea sa, publicată în revista "Surgical Neurology International", Canavero îşi prezintă planul.
Potrivit indicaţiilor doctorului, este necesară răcirea capului şi coloanei vertebrale a subiecților la 18 °C, apoi aplicate "tăieturi curate" pentru a secţiona cele două cordoane spinale. Apoi se scurge sângele din capul transplantat, înainte fuzionarea celor două cordoane spinale, care vor fi unite împreună cu un soi de "lipici", un polimer anorganic.