Antena 3 CNN Life Știinţă Procedura inedită prin care medicii au reușit să salveze mâna unui pacient

Procedura inedită prin care medicii au reușit să salveze mâna unui pacient

<1 minut de citit Publicat la 14:40 08 Apr 2016 Modificat la 14:40 08 Apr 2016
surgery.jpg
Foto: pixabay.com

Un chirurg din Brazilia a reușit să salveze mâna unui pacient prin intermediul unei proceduri inedite. Muncitorul (operator tehnic la o fabrică de producţie a materialului plastic), și-a prins mâna într-un aparat care i-a smuls aproape toată pielea de pe ea, scrie The Independent.

În loc să-i amputeze membrul, medicii de la spitalul Santa Otilia (sudul Braziliei) au cusut mâna lui Carlos Mariotti, în vârstă de 42 de ani, în abdomenul lui.

Apoi, mâna a fost acoperită cu o clapă protectoare de piele. Membrul va rămâne în cavitatea abdominală timp de aproximativ şase săptămâni, până când se vor dezvolta ţesuturi noi.

Intervenția chirurgicală a fost un succes, însă medicii spun că bărbatul nu își va recăpăta mobilitatea pe care o avea la mâna stângă înainte de accident.

 

×
Etichete: chirurg operatie mana
x close