Priveliştea care taie răsuflarea oricărui astronom amator este o raritate. Venus şi Jupiter, cele mai strălucitoare astre din sistemul nostru solar s-au apropiat atât de mult încât se pare că pe cer au apărut doi Luceferi.
În realitate, cele două planete se află la distanţă foarte mare una de cealaltă. De pe Pământ ele sunt percepute ca fiind despărţite de doar trei grade, ca urmare a unui efect de perspectivă. De pe 15 martie vor începe să se depărteze.
Este vorba despre o apropiere aparentă. De fapt, planetele sunt separate de o distanţă foarte mare. Acum le putem observa cu ochiul liber.
Este un eveniment care nu se întâmplă în fiecare lună, nu în fiecare an, ci o dată la câţiva ani.
Venus şi Jupiter se află în ceea ce noi numim conjuncţie. Asta înseamnă că doar vor apărea ca fiind mai aproape, pe cer. Asta nu înseamnă că cele două planete se vor apropia şi fizic. Jupiter este cam de 7 ori mai departe de Pământ decât Venus. Este doar o iluzie optică.
Fenomenul, vizibil în întreaga emisferă nordică, va mai putea fi observat la această intensitate în 2018.