Structurile neurologice, ce au mărimea unui bob de mazăre, au atins acelaşi nivel de dezvoltare ca cel al creierului unui fetus de nouă săptămâni, nefiind capabile de"gândire".
Potrivit oamenilor de ştiinţă, această descoperire este uimitoare şi fascinantă, creierul uman fiind una dintre cele mai complicate structuri care există în univers.
Cercetătorii de la Institutul de biotehnologie moleculară din cadrul Academiei de ştiinţe din Austria au reuşit să reproducă în laborator mai multe stadii de dezvoltare ale creierului.
Ei au folosit celule suşă embrionare şi celulă suşă adulte prelevate din piele pentru a obţine o parte de embrion care s-a dezvoltat în creier şi măduva spinării.
Structurile au fost plasate în picături de gel care au avut rolul de schelă, permiţând ţesuturilor să se dezvolte. Structurile au fost plasate apoi într-un bioreactor, într-o "baie" care a furnizat creierului nutrimente şi oxigen.
Ţesuturile au atins o mărime maximă de aproximativ 4 milimetri. Cu toate că au supravieţuit un an, ele nu au crescut mai mari.
Specialiştii vienezi precizează că această tehnică nu ridică probleme etice, însă spun că nu vor permite dezvoltarea creierelor mai mult de atât, pentru că acest lucru este "indezirabil".