Antena 3 CNN Life Știinţă Premieră pe Marte. Ce a descoperit sonda spațială InSight

Premieră pe Marte. Ce a descoperit sonda spațială InSight

3 minute de citit Publicat la 10:42 24 Apr 2019 Modificat la 10:42 24 Apr 2019
Premieră pe Marte. Ce a descoperit sonda spațială InSight
Foto: NASA

Sonda spaţială InSight, aparţinând Agenţiei spaţiale americane (NASA), a detectat şi a măsurat ceea ce oamenii de ştiinţă cred a fost un seism produs pe Marte (''marsquake''), aceasta fiind prima dată când o posibilă mişcare seismică a fost înregistrată pe o altă planetă decât Terra, au anunţat marţi specialiştii de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) din California, potrivit Reuters. 

Descoperirea are loc la aproape cinci luni după ce InSight, primul vehicul spaţial conceput special pentru a studia activitatea din adâncurile acestei planete, a ajuns pe scoarţa "Planetei Roşii" în cadrul unei misiuni seismologice ce va avea o durată de doi ani. 

Zgomotul de slabă intensitate, caracterizat de cercetătorii din cadrul JPL drept un posibil cutremur produs pe Marte, echivalentul aproximativ al unui seism de pe Terra cu magnitudinea 2,5, a fost înregistrat pe 6 aprilie, cea de-a 128-a zi marţiană - zilele pe Marte sunt cunoscute şi sub denumirea de ''sol'' - de când InSight se află pe "Planeta Roşie". 

Semnalul a fost detectat de seismometrul francez aflat la bordul sondei, un instrument suficient de sensibil pentru a măsura o undă seismică cu raza cât jumătate din cea a unui atom de hidrogen. 

"Am înregistrat zgomote de fundal şi până acum, dar acest prim eveniment inaugurează oficial un nou domeniu de cercetare: seismologia marţiană", a precizat Bruce Banerdt, cercetător principal în cadrul echipei InSight. 

Oamenii de ştiinţă examinează în continuare informaţiile colectate pentru a determina cu exactitate cauza precisă a semnalului, însă mişcarea pare să provină din interiorul planetei, nefiind un efect al unor forţe de la suprafaţă, cum ar fi vântul. 

''Nivelul de frecvenţă înaltă şi cu spectru larg este foarte similar cu ceea ce se întâmplă în cazul producerii unei fisuri. Aşa că suntem foarte încrezători că acesta este un 'marsquake'", a precizat, într-un e-mail, Philippe Lognonné, profesor de geofizică şi ştiinţe planetare la Universitatea Paris Diderot din Franţa şi cercetător principal în echipa care a produs seismometrul folosit în misiunea InSight. 

Cu toate acestea, un seism atât de slab produs în California de Sud s-ar pierde şi ar trece neobservat printre zecile de mişcări seismice care au loc în fiecare zi. 

"Presupunerea noastră întemeiată este că acest eveniment de mică amploare s-a produs la o distanţă relativ mică, posibil la 50-100 de kilometri depărtare" de sondă, a precizat Bruce Banerdt pentru Reuters telefonic. 

Un seism mai îndepărtat ar furniza mai multe informaţii despre interiorul planetei Marte întrucât undele seismice ''ar pătrunde mai adânc în interiorul planetei înainte de reveni la seismometru'', a mai spus acesta. 

Intensitatea şi durata cutremurelor pe Marte se încadrează în profilul miilor de seisme detectate pe suprafaţa Lunii (''moonquake'') în intervalul 1969-1977 de seismometrele instalate pe satelitul natural al Terrei în cadrul misiunilor Apollo ale NASA, a precizat Lori Glaze, directoarea departamentului de ştiinţe planetare de la sediul central al NASA din Washington. 

Suprafaţa lunară şi cea marţiană sunt extrem de liniştite în comparaţie cu Terra, care experimentează un zgomot seismic constant de nivel scăzut produs de oceane şi fenomene meteo, precum şi seisme care au loc de-a lungul faliilor subterane, create de mişcarea plăcilor tectonice din scoarţa terestră. 

Pe Lună şi Marte nu există plăci tectonice, activitatea seismică produsă pe cele două corpuri cereşti fiind determinată de un proces de răcire şi contracţie, care provoacă acumularea de energie până când aceasta devine suficient de puternică încât să fisureze scoarţa. 

Alte trei aparente semnale seismice au fost detectate de sonda InSight pe 14 martie, 10 aprilie şi 11 aprilie, dar fiind mai mici şi cu o origine mai neclară, cercetătorii nu au putut susţine cu siguranţă că acestea au fost cu adevărat ''marsquakes''. 

Philippe Lognonné a pus că se aşteaptă ca sonda InSight să detecteze la un moment dat sesime de 50 până la 100 de ori mai intense decât cel din 6 aprilie. 

×
x close