Antena 3 CNN Life Știinţă Premieră medicală în Europa. Un bebeluş român, primul copil modificat genetic artificial

Premieră medicală în Europa. Un bebeluş român, primul copil modificat genetic artificial

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 20:12 01 Apr 2015 Modificat la 20:12 01 Apr 2015
modificat.jpg
Foto: captura Antena 3
Un nou-născut de origine română e protagonistul unei premiere medicale în Europa. Este primul copil născut cu structura genetică modificată în laborator. 
 
Lucas Neagu a fost conceput prin fertilizare in vitro, după ce medicii au eliminat genele care îl predispuneau la o boală neurologică, maladie care ar fi putut să îi provoace slăbirea muşchilor de la membre. 
 
Lucas Neagu prezenta un risc ridicat de a suferi de o boală rară, maladia Charcot Marie Tooth. 
 
În vârstă de 26 de ani, mama lui Lucas a moştenit boala de la tatăl ei şi s-a temut că o va transmite şi copiilor ei. Ştia prin ce ar fi trecut aceştia, mai ales că maladia se manifestă mai agresiv în cazul bărbaţilor. 
 
Geneticienii de la o clinică din Marea Britanie, unde e stabilit cuplul de români, au reuşit însă să îi înlăture acest pericol. Cuplul a urmat apoi tratamente de fertilizare in vitro. 
 
Un număr de 12 embrioni, rezultaţi în urma procedurii, au fost supuşi unei biopsii. Doar 6 erau sănătoşi, iar medicii i-au implantat unul lui Carmen. Alţi doi embrioni sănătoşi au fost conservaţi pentru o viitoare sarcină.
 
Lucas Neagu are acum trei luni şi este un bebeluş sănătos şi vesel, spun părinţii lui. 

×
x close