Descoperirea ar putea deschide calea către punerea la punct a unor teste clinice care să măsoare şi să prezică durerea.
"În prezent, nu există nicio tehnică clinică care să permită măsurarea durerii şi a altor emoţii - în afară de aceea ce constă în a-l întreba pe pacient ceea ce resimte", declară Tor Wager, profesor de psihologie şi neurologie la Universitatea din Colorado.
"Am descoperit reacţii similare în multe zone ale creierului care corespund intensităţii durerii resimţite de acele persoane care răspuns la căldura aplicată", a explicat cercetătorul. Aceste semnături cerebrale ale durerii nu erau specifice fiecăruia dintre participanţii la acest studiu, ci erau similare între ele.
Oamenii de ştiinţă au putut astfel să prezică cu un grad de acurateţe de 90% până la 100% nivelul durerii pe care o persoană o resimte.
Studii precedente au arătat că durerea phisică poate semăna foarte mult cu durerea fizică.