Antena 3 CNN Life Știinţă Peşti gălăgioşi: Cercetătorii belgieni au descoperit că piranha "latră"

Peşti gălăgioşi: Cercetătorii belgieni au descoperit că piranha "latră"

1 minut de citit Publicat la 07:28 09 Dec 2011 Modificat la 07:28 09 Dec 2011
Peşti gălăgioşi: Cercetătorii belgieni au descoperit că piranha "latră"
Foto: thedinosaurboy.com
Peştii care muşcă pot să şi latre! Este concluzia cercetărilor efectuate la universitatea din Liege, în Belgia. Oamenii de ştiinţă au stabilit că temuţii peşti carnivori Pirania, din Amazon, emit sunete agresive, asemenea lătratului, atunci când se luptă pentru pradă.

Cercetătorii au montat în bazinul cu pirania un microfon subacvatic cuplat cu o cameră video. Înregistrările au arătat că peştii carnivori sunt, în general, tăcuţi, dar ridică glasul de îndată ce intră în competiţie pentru hrană.

Oamenii de ştiinţă au identificat trei "lătraturi" diferite ale peştilor carnivori. Primul se mulţumeşte doar să evalueze rivalii, al doilea înseamnă de-a dreptul o ameninţare iar cel de-al treilea, în care se aud şi fălcile trosnind, arată că a început vânătoarea. O vânătoare al cărei obiect poate fi chiar un semen din aceeaşi specie, în absenţa altei prăzi mai ademenitoare.

Studiul are şi aplicaţii practice: cercetătorii speră că lătratul subacvatic îi va ajuta pe ecologişti să monitorizeze situaţia peştilor.

Cercetarea nu a fost lipsită de pericole: autorii principali au ajuns, amândoi, în spital după ce au fost muşcaţi de câte un pirania mai puţin amabil. Cu toate acestea, ei sunt hotărâţi să continue studiul chiar în Brazilia, pentru a afla, între altele, dacă peştii carnivori latră şi în perioada de înmulţire.


×
Etichete: peste studiu
x close