Antena 3 CNN Life Știinţă Pentagonul ar putea avea în curând unităţi specializate pentru război în spaţiul cosmic

Pentagonul ar putea avea în curând unităţi specializate pentru război în spaţiul cosmic

1 minut de citit Publicat la 16:49 11 Iul 2017 Modificat la 16:49 11 Iul 2017
o_1bkouhbq410ke4d16fbeefcf8.jpg
Foto: NASA/ Facebook

O comisie de apărare din Congresul american propune ca Statele Unite ale Americii să-şi consolideze şi să-şi extindă eforturile militare în spaţiul cosmic pentru descurajarea unui potenţial agresor, fie el de provenienţă terestră, fie, de ce nu, de natură extraterestră, prin înfiinţarea unei noi ramuri militare specializate, aşa cum nu am mai întâlnit până acum decât în literatura şi în filmele SF: United States Space Corps, informează CNN, potrivit Agerpres. 

Înfiinţarea acestui nou corp militar specializat pentru lupta în spaţiu este prevăzută în National Defense Authorization Act, care urmează să fie votată în Congres.

Comisia de specialitate a Camerei Reprezentanţilor, House Armed Services Committee, a votat cu 60 de voturi pentru şi unul împotrivă în favoarea unei legi care, pe lângă multe altele, prevede şi înfiinţarea unui nou corp de armată specializat, pentru prima oară de la înfiinţarea US Air Force în 1947. 

Printre atribuţiile militarilor spaţiali prevăzute în lege se numără 'asigurarea unei forţe de luptă în spaţiu care să permită câştigarea războaielor'. Nou înfiinţata Space Corps (Infanteria spaţială) va face parte din Air Force (Forţele aeriene), la fel cum Marine Corps (Puşcaşii marini) fac parte din US Navy. Şeful de Stat Major al Space Corps, care va fi numit de preşedinte pe o perioadă de 6 ani, va avea acelaşi rang militar cu şeful Statului Major al US Air Force şi amândoi vor răspunde în faţa secretarului Forţelor Aeriene. 

Deocamdată există o singură problemă cu această propunere: nici secretarul Forţelor Aeriene şi nici şeful de Stat Major al US Air Force nu privesc cu ochi buni înfiinţarea unui astfel de corp de armată în mod separat de celelalte corpuri de armată americane.

'Am fost şocat de răspunsul comandamentului US Air Force' a declarat deputatul republican Mike Rogers, în cadrul unei întruniri a Comisiei de apărare a Camerei Reprezentanţilor. Mike Rogers este preşedintele subcomisiei care a formulat capitolul privitor la Space Corps din National Defense Authorization Act.

 Ofiţerii de rang înalt din US Air Force consideră însă înfiinţarea acestui corp de armată drept o schimbare inutilă a programelor militare spaţiale derulate deja de Forţele Aeriene. 'Lucrurile vor deveni mai complicate, vor fi adăugate mai multe căsuţe în organigramă şi va costa mai mulţi bani', declara la sfârşitul lunii trecute Secretarul Forţelor Aeriene Americane, Heather Wilson

×
Etichete: Pentagon
x close