Antena 3 CNN Life Știinţă Pe Marte e ca în Hawaii? Curiosity a descoperit că solul marţian este asemănător cu cel vulcanic din Hawaii

Pe Marte e ca în Hawaii? Curiosity a descoperit că solul marţian este asemănător cu cel vulcanic din Hawaii

S.T.
2 minute de citit Publicat la 15:45 31 Oct 2012 Modificat la 15:45 31 Oct 2012
Pe Marte e ca în Hawaii? Curiosity a descoperit că solul marţian este asemănător cu cel vulcanic din Hawaii
Specialiştii de la NASA au anuţaţ, marţi, că roverul Curiosity a descoperit pe Marte eşantioane de sol, în cadrul primei analize a mineralelor de pe altă planetă, ce prezintă o asemănare izbitoare cu nisipul erodat, de natură vulcanică, din Hawaii.

Curiosity a utilizat un dispozitiv cu raze X pentru a identifica structurile atomice ale cristalelor din solul marţian. A fost pentru prima dată când această tehnologie, denumită difracţie cu raze X, a fost folosită pentru a analiza soluri din afara Terrei, au precizat cercetătorii, citaţi de Reuters.

David Blake, cercetătorul de la NASA care coordonează instrumentele de la bordul roverului, a declarat că, pentru el, " a fost o călătorie de 22 de ani şi un moment magic".

Curiosity a descoperit faptul că firele de nisip marţian au în componenţa lor cristale asemănătoare cu solurile bazaltice din regiunile vulcanice de pe Terra, precum cele din Hawaii, iar oamenii de ştiinţă vor să folosească această informaţie despre mineralele de pe Marte pentru afla dacă această planetă a putut în trecutul ei să susţină viaţa microbiană.


Cercetătorii americani vor să afle ce fel de condiţii existau în trecut pe Marte pentru a permite formarea anumitor minerale. Primul eşantion de sol marţian este similar din punct de vedere mineralogic cu solurile bazaltice terestre, conţinând în principal feldspat, piroxen şi olivină.

Aproximativ jumătate din sol este format din materiale non-cristaline, precum sticla vulcanică, ce rezultă din sfărâmarea rocilor. Mai multe procese pot explica această dezagregare, printre ele numărându-se interacţiunea cu apa sau cu oxigenul, similar cu felul în care se formează rugina pe suprafeţele metalice din fier.

Destinaţia finală a robotului Curiosity este Muntele Sharp, aflat la o distanţă de opt kilometri de punctul său de plecare. Pentru a parcurge acest traseu, robotul va avea nevoie de cel puţin trei luni, întrucât roverul străbate circa 100 de metri pe zi.

Curiosity, un robot cu şase roţi, care are la bord 10 instrumente ştiinţifice de ultimă generaţie, a ajuns pe suprafaţa marţiană pe 6 august, iar misiunea sa, aceea de a afla dacă planeta roşie ar putea întreţine viaţa microbiană, va dura doi ani.

Curiosity, care a costat 2,5 miliarde de dolari, reprezintă prima misiune de astrobiologie lansată de NASA, după succesul sondelor marţiene Viking din anii 1970, fiind, totodată, cel mai sofisticat şi mai performant laborator ştiinţific robotizat trimis vreodată de pământeni pe o altă planetă.

Citeşte şi
: Robotul a descoperit, în septembrie, pe solul marţian, pietre ce provin din albia unui fost pârâu.

Curiosity a detectat un "obiect strălucitor" pe Marte


×
Etichete: Marte
x close