Astrofizicienii de la Universitatea din Geneva au descoperit o "super-Jupiter" în timp ce această planetă de mari dimensiuni era înghiţită de o gaură neagră, într-o galaxie aflată la 47 milioane ani-lumină de galaxia noastră.
Descoperirea a fost făcută datorită satelitului european INTEGRAL, care este folosit însă şi de NASA şi de Agenţia spaţială rusă, transmite AFP.
Acest satelit astronomic de patru tone a fost plasat pe orbită în 2002, iar de atunci studiază razele gamma.
Pe parcursul cercetării, savanţii elveţieni de la Centrul de date din Geneva pentru misiunea INTEGRAL au remarcat un semnal luminos care provenea dintr-o gaură neagră cu o masă de 300.000 de ori mai mare decât cea a Soarelui, localizată în centrul galaxiei NGC 4845, aflată în stare latentă de peste 30 de ani.
"Această descoperire este total neaşteptată, întrucât provine dintr-o galaxie care este liniştită de cel puţin 30 de ani", a dezvăluit Marek Nikojuk, principalul autor al articolului ce descrie acest studiu, publicat în revista Astronomy and Astrophysics.
Acea gaură neagră a fost descoperită în momentul în care înghiţea o planetă cu o masă de 15 ori mai mare decât cea a planetei Jupiter. Potrivit astrofizicienilor, gaura neagră a avut nevoie de trei luni pentru a deturna această "super-Jupiter" de pe orbita ei şi să înghită 10% din masa ei totală, în timp ce restul planetei a rămas pe orbită.
Astronomii estimează că numărul planetelor-rătăcitoare din acea galaxie este aproape la fel de mare ca numărul stelelor.