Descoperirea a fost făcută de o echipă de arheologi spanioli. Sarcofagul, care are o lungime de doi metri şi o lăţime de 50 de centimetri, este decorat cu desene de pene de păsări şi se află într-o stare de conservare bună, a precizat ministrul Mohamen Ibrahim.
"Sarcofagul datează din timpul dinastiei a XVII-a (1.600 î.e.n.)", a explicat directorul departamentului pentru perioada faraonică din Ministerul Culturii, Ali el-Asfar.
"Ar putea aparţine unui om de stat important, după câte am dedus din analiza preliminară a sarcofagului şi a inscripţiilor sale", a adăugat el.
Sarcofagul poartă inscripţii hieroglife realizate cu scopul de a facilita călătoria în lumea morţilor, potrivit credinţelor din perioada faraonică.
Penele desenate o simbolizează pe Maat, zeiţa egipteană a dreptăţii, care cântărea inimile morţilor cu o balanţă, comparându-le greutatea cu aceea a unei pene, pentru a determina statutul fiecărui decedat în lumea morţilor.