"Această planetă - telurică - este cea mai bună dintre candidatele recente în ceea ce priveşte capacitatea de menţinere a apei în stare lichidă la suprafaţa ei şi ar putea să adăpostească viaţa, în formele cunoscute de noi", a declarat Guillem Anglada-Escudé, coordonatorul acestei echipe de savanţi, care au lucrat la Carnegie Institution for Science din Washington.
Această planetă (GJ 667Cc) se află pe orbita unei stele denumite GJ 667C, situată la aproximativ 22 de ani-lumină de Terra (1 an lumină echivalează cu 9.460 de miliarde de kilometri).
Planeta efectuează o rotaţie în jurul stelei sale în aproximativ 28 de zile şi are o masă de cel puţin 4,5 ori mai mare faţă de Terra, fiind şi cu 50% mai mare decât planeta noastră.
GJ 667Cc se află pe o orbită care o plasează la o distanţă potrivită de steaua ei, fiind în "zona locuibilă", unde temperaturile nu sunt nici prea ridicate, nici prea scăzute, permiţând apei să rămână în stare lichidă la suprafaţă.
Cercetătorii au descoperit în acelaşi timp o serie de indicii care îi fac să afirme că cel puţin o altă exoplanetă - dacă nu chiar două sau trei - orbitează în jurul aceleiaşi stele.
Noua descoperire demonstrează faptul că planetele potenţial locuibile pot să se formeze într-o mai mare varietate de medii decât se credea până în prezent, au anunţat autorii studiului, ce va fi publicat în Astrophysical Journal Letters.
O exoplanetă (sau planetă extrasolară) este o planetă care ori își are orbita în jurul unei alte stele decât Soarele, aparținând deci unui alt sistem planetar decât sistemul nostru solar, ori se mișcă liber prin galaxie.