Reutilizarea urinei pentru a produce bere este o idee a agricultorilor danezi la implementarea căreia au colaborat în 2015 şi participanţii la cea de-a 45-a ediţie a festivalului de cultură şi muzică Roskilde, scrie ziarul belgian "
Le Soir".
"
Nu-ţi irosi urina. Agricultorii danezi pot să o transforme din nou în bere!"— este sloganul folosit de autorii proiectului pentru a determina numerosul public să contribuie la această iniţiativă.
Cu cei aproximativ 25.000 de litri de urină colectaţi se vor fertiliza culturi de orz, iar recoltele obţinute vor servi ca materie primă pentru fabricarea de bere. Aceasta va fi disponibilă peste doi ani şi va putea fi gustată de cei care vor lua parte la festivalul Roskilde din 2017.Este o soluţie ecologică prin care se va reduce impactul urinei asupra sistemelor de canalizare şi a mediului înconjurător, susţine Leif Nielsen, membru al Consiliului pentru Agricultură şi Alimentaţie din Danemarca.
Festivalul Roskilde 2015 a avut loc între 27 iunie şi 4 iulie şi a oferit 175 de concerte pe opt scene în care au apărut muzicieni din 30 de ţări.
Aproximativ 100.000 de persoane au cumpărat bilete pentru întreaga săptămână de manifestări artistice. Toate încasările, care au depășit 2 milioane de euro, vor fi donate pentru acțiuni de caritate.