Sursa acestui pericol este o stea situată la aproximativ 8.000 de ani lumină depărtare, numită WR 104. Aceasta a fost descoperită în 1998 de Peter Tuthill, astronom la Universitatea din Sydney.
Steaua ar putea deveni în orice moment o supernovă (ar putea exploda), generând o emisie enormă de raze gamma ce ar putea ajunge la Terra, scrie Fox News.
"Am observa iniţial o fulgerare albastră de circa 10 secunde în straturile superioare ale atmosferei, dar atunci răul va fi deja făcut”, spune fizicianul Adrian Melott de la University of Kansas.
El a adăugat că această explozie ar putea duce la sporirea cu 50% a radiaţilor ultraviolete B (UVB) în atmosferă.
"Steaua s-ar putea transforma în supernovă oricând în următorii 500.000 de ani”, afirmă astronomul Grant Hill.
Axa de rotaţie a stelei nu este cunoscută. Dacă axa polară a stelei este îndreptată spre Pământ, atunci ne găsim chiar pe "linia de tragere”, iar dacă unghiul este mai mic de 20 de grade, pericolul încă există. În schimb, dacă unghiul este mai mare de 30 de grade, Pământul ar scăpa neatins.
Astronomii vor continua cercetările, pentru a afla care este înclinaţia acestei stele şi dacă potenţialul pericol ar trebui să ne îngrijoreze cu adevărat.
WR 104 aparţine unei clase numite stele Wolf-Rayet - stele vechi, masive, foarte luminoase, care au pierdut o mare parte din masa lor, rămânând fără învelişul exterior de hidrogen.