Un studiu ştiinţific finanţat de NASA avertizează că SOCIETATEA AR PUTEA SĂ SE PRĂBUŞEASCĂ în doar câteva zeci de ani, scrie
The Independent.
Civilizaţia modernă se îndreaptă spre colaps în câteva zeci de ani, din cauza creşterii instabilităţii economice şi a presiunii exercitate asupra resurselor planetei.
Matematicienii au folosit modele teoretice pentru a prezice ce se va întâmpla cu lumea industrializată pe parcursul următorului secol şi au descoperit că lucrurile au tendinţa să ia o întorsătură negativă.
Studiul face referire la prăbuşirea unor civilizaţii antice, odată prospere, ca Imperiul Roman, sau dinastiile Han, în China, sau Gupta, în India. În toate aceste exemple, societatea a ales o abordare pasivă a avertismentelor care anunţau dezastrul, până a fost prea târziu.
Matematicianul Safa Motesharri spune că procesul de "ridicare şi prăbuşire este un ciclu recurent întâlnit des în istorie".
Cercetările lui Motesharri au analizat factorii care ar putea duce la prăbuşirea civilizaţiei noastre, de la creşterea populaţiei la schimbările climatice şi a ajuns la concluzia că atunci când aceştia converg, pot conduce la colapsul societăţii, din cauza "lipsei de resurse" şi a "stratificării socio-economice în elite şi mase".
Studiul a fost realizat de o echipă formată din cercetători în domeniul ştiinţelor naturale şi sociale şi a fost finanţat de Centrul Spaţial Goddard al NASA.
"
Colapsul poate fi evitat şi populaţia poate ajunge la un echilibru, dacă rata de consum a resurselor naturale este redusă la un nivel sustenabil şi dacă acestea vor fi distribuite într-o manieră reletiv echitabilă", spun cercetătorii.